Viitorul subprefect de Olt și-a vizitat azi biroul!
Cărțile sunt deja făcute pentru postul de subprefect al județului Olt. Președintele Organizației Județene ALDE, deputatul Mihai Niță, a reușit, după îndelungi negocieri, să obțină Citeste
Cărțile sunt deja făcute pentru postul de subprefect al județului Olt. Președintele Organizației Județene ALDE, deputatul Mihai Niță, a reușit, după îndelungi negocieri, să obțină Citeste
De foarte mult timp se știa de o serie de ilegalități ce se petreceau în comuna Perieți din județul Olt, aflată sub tutela PSD, prim Citeste
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a Companiei de Apă Olt, vă invităm să participați la o serie de evenimente prin care dorim Citeste
În cursul acestei dimineți, Ludovic Orban a depus moțiunea pentru candidatura la președinția PNL. Organizația PNL Olt, condusă de Ion Moisescu, a fost prezentă cu Citeste
Odată cu noile alegeri din Organizația PNL Olt, mai mulți membri nemulțumiți de actuala conducere au părăsit sau urmează să părăsească partidul. Dacă pentru membrii Citeste
La sfarsitul saptamanii trecute s-a desfasurat, la un hotel de fite din Poiana Brasov, Adunarea Generala a Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS) Citeste
În după amiaza zilei de sâmbătă, 6 mai 2017, un voluntar de la Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării, însoțit de un prieten, Citeste
În data de 11 iunie 2017, în județul Olt vor avea loc alegeri parțiale în două comune, Sprâncenata și Osica de Sus. Localitatea Osica de Citeste
În luna ianuarie a acestui an,deputatul PNL Gigel Ştirbu şi senatorul PSD Paul Stănescu au fost iniţiatorii unei proiect de lege care prevede reducerea vârstei Citeste
Si in acest an, din banii contribuabililor, mafia din Primaria municipiului Slatina, sub directa conducere a primarului Emil Mot, vor pradui 700 000 de lei, Citeste