Am 40 de ani, vârsta de la care se spune că treci de la experimente la certitudini.

Interviu cu Ana – Maria Ciaușu, secretar general al Organizației PNL Olt

Cine este Ana Maria Ciaușu?

Sunt slătineancă, născută, crescută şi educată aici. Am studiat la liceul Ion Minulescu şi am absolvit Facultatea de Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, filiala Slatina din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, licenţiat ca inginer. Viaţa m-a ţinut vreo 15 ani departe de Slatina, am locuit în Bucureşti şi apoi în Iaşi dar din 2012 am simţit că locul meu este acasă. Începând cu 2013 am decis să mă implic în politică şi am ales să activez, cu normă întreagă ca să spun aşa, în Partidul Naţional Liberal, filiala Olt. Am ţinut să menţionez lucrul acesta despre mine pentru că politica nu trebuie să fie un domeniu de care fuge toată lumea ci unul care trebuie să ne intereseze pe toți atâta timp cât, ca în orice altă ţară democratică din lume, politica influenţează viaţa noastră, a tuturor, zi de zi. Am 40 de ani, vârsta de la care se spune că treci de la experimente la certitudini.

Ce doare cel mai mult – o vorbă aruncată la întâmplare sau o palmă zdravănă?

Dor amândouă. O palmă zdravănă doare în primul rând fizic şi apoi ca gest. O astfel de reacţie nu poate fi tolerată pentru niciun motiv. Astfel de situaţii, pentru că oricât nu ne-ar plăcea, există în societate dar eu mă pun în locul celui care primeşte o palmă şi mă gândesc că eu am determinat reacţia aceea şi problema este la mine, la comportamentul meu. Sunt şi foarte multe cazuri de violenţă gratuită dar nu la asta fac referire… Dacă mă gândesc la perioada copilăriei, când o scoteam din minţi pe maică-mea, abia acum îi înţeleg gestul… Sunt sigură că o durea pe ea mai tare ca îl făcea decât pe noi care încasam… dar era ultima soluţie. Şi revenind la vorbe. Nu cred în întâmplări. De niciun fel… Nu există întâmplare ci lucruri, fapte, situaţii care trebuie să fie. Că le înţelegem sau nu rostul, momentul, asta este o altă temă, dar întâmplări nu există. Drept pentru care nu cred în vorbe aruncate la întâmplare. Oamenii spun ceea ce gândesc, ceea ce simt în funcţie de factorii care le determină astfel de reacţii. Dar, pentru mine, cuvintele dor mai mult… dor sufleteşte şi îţi rămân mult timp în minte. Revin iar la copilărie: tatăl meu nu mi-a dat nicio palmă de când mă ştiu pe pământ dar atunci când făceam tot felul de boacăne, îmi ţinea o morală de o jumătate de oră, aşa încât preferam o palmă de la mama, să scăpăm mai repede. Palma nu mă mai doare. Repet, mă doare că ştiu acum că a durut-o pe mama mai mult dar cuvintele lui tata îmi răsuna şi azi în cap.

Există diferențe între o femeie luptătoare și una susținută?

Există diferenţe între femei, există diferenţe între oameni, în general. Suntem unici în felul nostru fiecare dintre noi. O să tratez cele două noţiuni separat din considerentul pe care tocmai vi l-am spus. Să fii o femeie puternică înseamnă enorm de mult. De exemplu, o mamă este o femeie puternică de principiu. ”Meseria” aceasta de mamă pentru mine este năucitor de complicată şi spun asta nu pentru că nu sunt mamă ci pentru că mă uit la mama mea şi la prietenele, la cunoştinţele mele care au copii. Pe lângă cel mai frumos dar pe care îl primesc femeile de la Dumnezeu, acela de a fi ”co-autor” la crearea vieţii, femeile primesc şi cea mai grea responsabilitate, aceea de a creşte şi a educa ceea ce tocmai au primit.  Pentru mine asta înseamnă, în primul rând, noţiunea de femeie puternică. Dar pe lângă misiunea de mamă, o femeie puternică este şi cea care are o carieră frumoasă, care se implică şi dincolo de familia proprie. Sunt multe de spus dar trec la noţiunea de femeie susţinută. În mentalul societăţii noastre de astăzi, „o femeie susţinută” este, de cele mai multe ori, înţeleasă ca o femeie promovată într-un loc unde nu merită să fie sau pentru care nu are pregătirea necesară. Este adevărat, pe de o parte, de ce se înţelege aşa… Dacă ne uităm la televizor, în tot felul de domenii, de la media până la politică, apar doamne şi domnişoare de nicăieri, singura calitate fiind că sunt frumoase. Şi din acest motiv cred că înţelegem doar într-un singur sens noţiunea de femeie susţinută. Dar cum spunea Octavian Paler: frumuseţea te ajută primele 15 minute, după aceea trebuie să şi ştii să faci ceva. Pentru mine, o femeie susţinută poate fi şi aceea care beneficiază de sprijinul familiei pentru desăvârşirea carierei, aceea care se bucură de sprijinul comunităţii, al prietenilor, pentru a dezvolta un proiect de interes comun, aceea care primeşte aprecierea colegilor în a fi promovată.

În politică se spune să nu zici niciodată niciodată. În dragoste există momente când cuvântul adio își poate schimba semnificația?

În politică şi despre politică se spun multe şi multe sunt departe de realitate…. Mai ales de când politica este înţeleasă ca a fi arta compromisului şi nu arta negocierii. Să ştiţi că prin prisma felului în care eu aleg să mă raportez la politică, pot să spun cel puţin un „singur niciodată” şi anume: niciodată nu voi fi membră a altui partid politic în afară de PNL iar când PNL-ul nu va mai face parte dintre opţiunile vieţii mele, nici politica, în ansamblul ei, nu va mai fi o opţiune pentru mine. Aţi făcut o paralelă interesantă între dragoste şi politică. Şi politica şi dragostea nasc pasiuni extraordinare. Pentru mine, adio are o singură semnificaţie, indiferent de context, de pentru totdeauna. Iar în dragoste prefer să spun la revedere decât adio…. Să nu înţelegeţi că pot să cred în ciorba reîncălzită ci pur şi simplu într-o reconfigurare de stări, de emoţii, de trăiri… În dragoste, ca şi în război, nu sunt reguli…

Ați luptat vreodată pentru o cauză pierdută doar din convingere și loialitate?

Da, am luptat exclusiv din convingere şi loialitate deşi era asumată pierderea. Şi, chiar şi aşa, am luptat cu aceeaşi determinare şi aceeaşi motivaţie ca pentru victorie, fără urmă de regret. În momentul în care asum o echipă, un parteneriat, eu îl duc până la capăt indiferent de pierdere sau câştig. Asta s-a întâmplat în politică… Altfel, nu consider că există cauză pierdută atâta timp cât eşti convins şi loial în primul rând ţie, luptei tale. Nimic nu este imposibil în viaţa asta… diferenţa o face cum, când şi de ce se realizează sau nu cauza pentru care lupţi!

Care au fost cele mai mari dezamăgiri?

Am citit de curând undeva că „Viaţa este o succesiune de momente. A-l trăi pe fiecare înseamnă a reuşi”. Mă defineşte foarte mult ca fel de a fi citatul acesta, din acest motiv l-am şi reţinut. În viaţa mea de până la 40 de ani şi cu siguranţă şi de acum încolo, există momente teribil de frumoase şi agonizant de triste. În consecinţă, mi le asum pe ambele în egală măsură. Aşa funcţionez eu, la extreme, calea de mijloc numită „bine” este ca să mai trag o gură de aer. Şi nu am aşteptări. Dacă nu am aşteptări, nu pot fi dezamăgită. Iau lucrurile exact aşa cum sunt şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce se întâmplă în viaţa mea, fie că uneori înţeleg din prima, fie că timpul îmi dă răspunsul potrivit.

Dacă ați putea să întoarceți timpul, în ce moment al vieții doriți să vă opriți și de ce?

L-am întors deja. Am 40 de ani dar mă simt ca la 20. Trăiesc aşa, simt aşa, mă comport aşa. Singura diferenţă este că am acumulat nişte experienţe care îmi folosesc al naibii de mult pentru starea mea de 20 de ani. Am spus lucrul acesta pentru că aş vrea să înţeleagă femeile de 40 de ani că viaţa nu se termină la vârsta asta, ba din contră, începe. O să-mi spuneţi că nu am copii, că nu am greutăţile unei familii şi d-aia gândesc aşa. De când au devenit copiii o povară pentru părinţii lor şi nu o bucurie?? Mama mea a născut şi crescut 4 copii, are 62 de ani, creşte 3 nepoţi şi este mai optimistă şi mai încrezătoare şi mai veselă ca o tânără din zilele noastre. Dar să revin exact la întrebare: aş întoarce timpul în copilărie şi ştiţi de ce? Pentru toate vacanţele petrecute la ţară, la bunici. Este timpul după care tânjesc, timp a cărui amintire mă face să lăcrimez…

Ce simțiți când observați că sunteți trădată de cei în care aveți încredere?

Am învăţat să îmi pară rău mai mult de sentimentul pe care îl au cei care trădează decât de cel care este trădat. Trebuie sa fie groaznic ca atunci când cineva te investeşte cu încredere să îl răsplăteşti cu trădare… În orice caz, când observ acest lucru, încerc să separ drumurile de persoanele respective ca să nu le pun în situaţia penibilă de a merge cu trădarea până la capăt. Dacă nu observ şi mi se întâmplă brusc, iau lucrurile ca atare, aşa cum v-am spus mai sus. Dumnezeu m-a înzestrat cu puterea de a accepta lucrurile pe care nu pot să le schimb…

Ce iubește Ana cel mai mult și cum ar caracteriza o femeie puternică?

Sunt atât de multe feluri de iubire încât îmi e greu să spun ce iubesc cel mai mult pentru că sunt muuulte lucruri pe care le iubesc. Dar, cel mai mult îl iubesc pe Dumnezeu, nu aş fi, nu aş face, nu aş putea fără El. Poate să vi se pară într-un fel răspunsul acesta dar de aici porneşte iubirea mea către orice altceva şi oricine altcineva. Îmi iubesc familia, în primul rând. Ei toţi înseamnă părţi din ceea ce eu sunt. Şi iubesc viaţa şi oamenii dureros de mult, asumat că nici viaţa nu e pictată doar în “galben” şi nici toţi oamenii nu îmi pot răspunde la fel. Iubesc enorm copiii… cred că d-aia n-am… nu aş fi ştiut să echilibrez iubirea pentru propriul meu copil… iubesc că exist! Eu sunt o femeie puternică. Fac politică de dreapta într-un judeţ condus de stânga. Caracterizaţi-mă dumneavoastră.