Azi ar trebui ca la ITM Olt să se întâlnească Comisia de disciplină în care să se discute comportamentul de maidan al inspectorului de muncă Eugen Valentin Mîndrean.
Acest angajat a avut un conflict cu un constructor din Slatina care a culminat cu amenințări și injurii la telefon, inclusiv cu mesaje obscene trimise pe whatsapp. Omul de afaceri a depus o sesizare la ITM Olt, la care a atașat întreaga convorbire de pe whatsapp și așteaptă rezultatul anchetei interne.
Inspectorul șef ITM Olt, Cristian Ungureanu, contactat de către redactorii noștri a confirmat întrunirea Comisiei de disciplină, dar a specificat că este cuvântul reclamantului împotriva cuvântului angajatului. Ciudată abordare a directorului, din moment ce a putut să citească convorbirea de pe whatsapp, unde nu mai este vorba despre ,,cuvânt”, ci de fapte palpabile.
Aprofundând ancheta jurnalistică, am aflat că Eugen Mîndrean lucrează la ITM Olt de peste cincisprezece ani de zile și pozează într-un fel de zmeu în fața căruia chiar și inspectorul șef își dă jos pantalonii. De-a lungul anilor au mai fost depuse sesizări cu privire la modul cum Eugen Mîndrean își desfășoară activitatea într-un fel părtinitor, cu presiuni, cu amenințări și chiar cu solicitări de diferite sume bănești pentru ca verificările făcute la diverși agenți economici să iasă așa cum trebuie.
Natura aspectelor semnalate șefului ITM Olt nu este doar de ordin moral, ci și penal, ținând cont că vin din partea unui angajat al unei instituții publice. Un comportament reprobabil cel acuzat l-a avut și față de alte persoane la societăți unde a mai efectuat controale. Sperăm ca azi membrii comisiei de disciplină să nu mai dea dovadă de frică în fața acuzatului și să aplice legea exact așa cum trebuie, pentru că faptele lui Eugen Mîndrean sunt de natură a încălca toate normele legale privitoare la viața privată, conform Constituției.
Redacția
Niciun Comentariu