1-toate-sectiile-reabilitate-din-cadrul-sju-slatina-vor-fi-dotate-cu-mobilier-nou-si-aparatura-de-ultima-generatie

Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cătălin Rotea, a dovedit de la preluarea mandatului multă implicare în problemele cu care se confruntă spitalul. Dacă la început unii oameni nu au avut încredere că o să pună lucrurile la punct din cauza vârstei, considerând că este prea tânăr pentru o asemenea funcție, s-au convins pe parcurs că acolo unde dorința de muncă și profesionalismul își dau mâna, lucrurile încep să se miște.

Există destule probleme ce nu pot fi rezolvate imediat într-o instituție așa de mare, dar încet, încet lucrurile pot reintra în normalitate. De fiecare dată, Cătălin Rotea a pus pe primul plan siguranța și oferirea de servicii competitive pacienților.

Spitalul Județean de Urgență Slatina este unul dintre puținele spitale din România ce nu duce lipsă de medicamente, materiale sanitare și cadre medicale profesioniste. De multe ori, apar unele lucruri nedorite, ce creează disconfort pacienților și cadrelor medicale, lucruri care din păcate nu sunt observate și semnalate la timp pe scară ierarhică.

Ieri, pe rețelele de socializare, a apărut o filmare în care câteva gângănii se plimbau pe pereții unui salon, filmare făcută și postată de către un vizitator al unui pacient. Cu toate că în spital exista o situație tensionată în urma unei tragedii soldate cu o crimă și o sinucidere, imediat cum a fost informat despre această situație managerul a reușit să o rezole.

Nu încercăm să despicăm nodul în patru și să găsim un vinovat, dar considerăm că este necesară mai multă atenție, începând de la femeia de serviciu, până la cadrele medicale care conduc secțiile spitalului și lucrurile neplăcute, constatate și observate trebuie aduse imediat la cunoștința managerului, pentru a putea fi luate măsuri de combatere și îndepărtare.

Ca urmare a incidentului neplăcut, managerul Cătălin Rotea a dorit să lămurească situația, tot în cadrul rețelelor de socializare, făcând pe contul propriu următoarea postare:

,,De la preluarea mandatului meu de manager al SJU Slatina, mi-am propus să nu fac administrație prin intermediul rețelelor de socializare, dar sunt situații în care, opinia publică trebuie să fie informată, iar aceasta este una dintre ele.
Nu vreau să vorbesc despre drama care s-a întâmplat în secția de Psihiatrie a Spitalului, pentru că este momentul să lăsăm familiile și prietenii celor plecați de la noi să-și ia rămas bun de la ei și să se roage la Dumnezeu să-i odihnească și să-i ierte.
Vreau să vorbesc despre clipul video care sesiza existența unor insecte, într-o secție a spitalului și să-i mulțumesc persoanei care l-a publicat, pentru că, astfel, problema a fost rezolvată în maxim 2 ore de la postare, în saloanele de la etajul 5.
Cu siguranță, suntem un spital departe de a fi perfect, dar în fiecare zi ne îmbunătățim activitatea și vom ajunge la standardele pe care toți locuitorii județului Olt și le doresc, prin investițile majore ce urmează a fi derulate. Cu siguranță, din cei 1800 de angajați ai Spitalului, vor exista momente când fiecare vom greși. Cu siguranță, în cele mai bine de 500 de spații ale Spitalului (saloane, camere de tratament, camere de gardă etc.) vor apărea imperfecțiuni, care vor fi remediate (nu peste noapte evident, dar vor fi remediate).
Rugămintea pe care o adresez tuturor pacienților sau aparținătorilor, care ajung la SJU Slatina, este să ne ajute să ne îmbunătățim activitatea și dincolo de libertatea de exprimare a fiecăruia, în spațiul virtual sau în presă, să-mi comunice în mod direct problemele pe care le sesizează, pentru ca acestea să fie soluționate cu celeritate, în cazul în care nu au fost observate deja.
Contul meu Facebook este unul public, adresa mea de e-mail este: catalin.rotea@gmail.com, iar programul de audiențe pentru aparținători și pacienți este în fiecare miercuri, de la ora 10:00 la ora 13:00. Printr-o atitudine constructivă, deschisă și transparentă de ambele părți, putem aduce SJU Slatina la standardele pe care ni le dorim cu toții pentru familiile noastre.