Am promis cititorilor că indiferent de presiunile, rugămințile sau sugestiile unor așa-ziși binevoitori, nu vom renunța să facem lumină în acțiunea numită ,,Aripa lovită”, prin care încercăm demascarea celor ce cu bună știință au produs o poluare masivă asupra râului Olt. Ultimele două zile au fost de foc, în care redactorii noștri au avut la dispoziție resurse nelimitate pentru a obține documente și răspunsuri de la instituțiile statului, care sperăm că își vor face datoria în acest caz unic în istoria județului nostru. În primul rând o spunem tare și răspicat că deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, este implicat până în vârful urechilor în acest aspect, prin intervenția la instituțiile controlate de PNL și protecția pe care o asigură firmelor ADRILEX IMP EXP SRL și AXT EXPERT COM SRL. În urma investigațiilor am ajuns să o identificăm chiar și pe fosta amantă a lui Radu Berceanu, aflată acum într-o relație destul de strânsă cu celebrul nostru prefect, Delimano. Am găsit și portițe prin care putem demonstra că cele două firme sunt sponsori principali ai Organizației PNL Olt, în speță ai acestui individ. Aceste aspecte vor face subiectul altor materiale, dar pentru faptul că mâine se anunță o zi incendiară, în care organele statului, respectiv Poliția, Garda de mediu, Agenția de Protecție a Mediului, ABA Olt vor întreprinde o nouă acțiune în zona respectivă, vă vom prezenta pe cei implicați direct în poluarea masivă. În cursul zilei de azi au fost șefi de instituții care au încercat să ne ducă cu preșul la ordin politic și să încerce să ne dovedească faptul că nu este nimic ilegal.
Cine sunt cei implicați?
În primul rând la ceea ce s-a întâmplat la Drăgănești Olt, în acumularea Frunzaru, trebuie să ținem cont de două aspecte – firma ADRILEX IMP EXP SRL, al cărei administrator este Adrian Tudose, este societatea ce deține utilajele ce au acționat în zonă. Administratorul firmei a avut în exploatare un perimetru în zona Giuvărăști, unde în permanență au fost mari probleme, iar rapoartele de exploatare s-au falsificat în proporție de peste 80%. Dorim să le aminitim cititorilor despre incidentul neplăcut de anul trecut, în care tineri din localitate s-au înecat exact în gropile cu adâncimi nepermis de mari, de unde a fost scos balast de către firmă. Dacă vă mai amintiți și scandalul arestării procurorului Sorin Lia, să știți că reținut alături de el a fost nimeni altul decât acest Adrian Tudose.
În perimetrul ce face parte din Situl Natura 2000, SC AXT EXPERT COM SRL, al cărei administrator este Alexandru Tudose, fiul lui Adrian Tudose, în urma unor avize și autorizații ce ridică mari semne de întrebare, a fost aprobat și declanșat proiectul ,,Decolmatare râul Olt, acumulare Frunzaru, prin extragerea de agregate minerale – perimetrul AXT, beneficiar SC AXT EXPERT COM SRL”. În documentația pe care am reușit să o vedem scrie negru pe alb că drumul de acces se face numai prin balastare și compactare, fără intervenție asupra mediului înconjurător. Ceea ce s-a întâmplat acolo întrece orice imaginație și într-o zonă virgină, loc de cuibărire a zeci de păsări sălbatice, un biotop de sine stătător, au intrat în mod abuziv buldozerele și au distrus tot ce se putea distruge. Pentru realizarea căii de acces au fost aduse tot felul de deșeuri, începând de la cele menajere până la deșeuri de construcții și blocuri de beton ce pot fi folosite în anumite situații doar prin concasare. Toată zona a fost distrusă și poluată numai în interesul firmei care sperăm că în final nu va obține permisul de exploatare, pentru că sunt deja găsite prea multe ilegalități.
Instituțiile statului trebuie să răspundă!
Pentru APM Olt, Garda de Mediu Olt, ABA Olt, Hidroelectrica Râmnicu-Vâlcea și nu în ultimul rând pentru Natura 2000 am pregătit un set de întrebări în spatele cărora se află documente și în conformitate cu legislația actuală i-am somat să ne dea răspunsuri clare și concise cu privire la activitatea celor două firme pe raza județului Olt și cu privire la modul cum acestea au obținut avizele, autorizațiile și acordurile prin care li se permite exploatarea agregatelor minerale. Marea problemă ce trebuie elucidată și promitem că nu va rămâne în coadă de pește este cum a fost obținută autorizația de la custodele ariei protejate. Știm foarte bine ce cloacă rău mirositoare există în APM Olt și la Garda de Mediu Olt. Știm cum șefii și angajații acestei instituții răspund ordinelor politice și sunt foarte amabili cu cei care le bagă atenții în buzunar! Mâine, când practic începe adevăratul control, îi sfătuiesc pe conducătorii instituțiilor implicate, cât și pe angajații care vor participa la anchetă să își facă meseria în conformitate cu fișa postului, pentru că altfel vor da cu subsemnatul la DNA, alături de toți cei implicați în această poveste. Vom fi prezenți la derularea cercetărilor, pentru că legea ne permite atât ca reprezentanți ai mass-media, ai ONG-urilor sau societății civile să observăm și să constatăm dacă sunt încălcate elemente legislative.
Un prim răspuns
La solicitările adresate insituțiilor implicate, primul răspuns ne-a venit de la Administrația Bazinală de Apă Olt – Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt.
,,Ca urmare a adresei înaintate de dvs., înregistrată la SGA Olt, cu nr. 10885/07.12.2023, prin care ne solicitați toate actele de reglementare în acumularea Frunzaru, pentru Proiectul ,, Decolmatare râul Olt, acumulare Frunzaru, prin extragerea de agregate minerale – perimetrul AXT, beneficiar SC AXT EXPERT COM SRL”, vă comunicăm următoarele: pentru SC AXT EXPERT COM SRL, SGA Olt nu a emis niciun act de reglementare pentru proiectul menționat mai sus, în consecință vă rugăm să vă adresați Administrației Bazinale de Apă Olt – Râmnicu Vâlcea.”
Totodată se precizează că SGA Olt participă la controlul declanșat de instituțiile statului și va întreprinde acțiuni în conformitate cu legislația actuală.
Restul instituțiilor la care am făcut solicitare, deocamdată… în stand – by, sau mai precis poziția mortului în păpușoi.
George Radu
DATE PUBLICE :
SC AXT EXPERTCOM SRL Dabuleni
Cod Unic de Înregistrare 40625866
J16/719/2019 ..
Nr mediu salariati:
2019 = 7 ;
2020 = 6;
2021 = 9;
2022 = 1;
Luptam impreuna pentru dreptate si adevar, pentru cetatean, pentru un mediu curat, pentru sanatate……PENTRU RESPECTAREA LEGII!
TOTI VINOVATII SA PLATEASCA!