În anul 2008, vărul primarului Darius Vâlcov, Cristian Cismaru era numit în funcția de consilier personal al acestuia și își începea activitatea în ,,Frăția mafiotă,, ce avea sădevalizeze bugetul municipiului Slatina. La data de 25 iulie 2009, prin Proiectul de Hotărâre HCL nr. 161/2009, se aprobă înființarea Clubului Sportiv Municipal Slatina și în Comitetul director au fost numiți următorii: Popa Vasile, ( președintele PRM Olt, finul fostului primar penal Minel Prina, omul în biroul căruia se primeau șpăgile de la București), Marius Bălașa (membru marcant în PDL Olt la acea vreme și prieten bun cu Darius Vâlcov), Minel Prina ( un alt apropiat al lui Darius Vâlcov, implicat în devalizarea bugetului Slatinei) și nimeni altul decât Cristian Cismaru, în calitate de … președinte!
Prin acest club sportiv au fost spălate sume de ordinul milioanelor de euro și există un dosar de cercetare penală ce o să ajungă cât mai curând în fața instanțelor de judecată.
Pe Cristian Cismaru îl găsim la momentul începutului ascensiunii administrative și administrator unic în SC ENERO PROD, societate ce deține postul de televiziune OLT TV și unde la ordinul expres al lui Darius Vâlcov, funcția de administrator a fost preluată de Andra Bărbulescu, nimeni alta decât soția deputatului PSD Daniel Bărbulescu.
În anul 2012, Cristian Cismaru devine administrator public al Primăriei Municipiului Slatina și părtaș în toate afacerile derulate de ,,Frăția mafiotă,,. Rând pe rând, capii și pulifricii din ,,Frăția mafiotă,, au ajuns în fața procurorilor DNA, singurul care a rezistat pe funcție fiind, bineînțeles, Cristian Cismaru. Cu câteva zile înainte de preluarea mandatului de primar, Emil Moț, în urma unui scandal monstru privind două autorizații de construcție, a cerut imperios demisia city managerului Cristian Cismaru. Totul s-a dovedit doar apă de ploaie, în acest moment cei doi colaborând foarte bine din toate punctele de vedere, inclusiv punerea la punct a ,,Frăției mafiote II,,!
Salariul plătit de toți slătinenii acestui individ se ridică la peste 100 de milioane de lei vechi, lunar și din declarația sa de avere se poate observa clar că în ultimul an a avut un venit de 1,2 miliarde de lei vechi.
Acesta este sistemul pus la punct de către PSD, ce încă mai este coordonat de capul ,,Frăției mafiote,, Darius Vâlcov.
Niciun Comentariu