Cuibul șobolanilor din ANAF Olt
Am promis că vom da publicării nume și date concrete cu privire la caracatița ce există la ANAF Olt și care se află sub directa coordonare a președintelui PNL Olt, Liviu Voiculescu. Vom avea foarte multe episoade și nu vom înceta să luptăm împotriva acestor șobolani până când nu vom reuși o deratizare completă.
Acum problema cu ANAF a jurnalistului Radu George nu prea mai are mare importanță, deoarece în instanță războiul a fost câștigat și toți șobolanii implicați în această acțiune au intrat în propria lor cursă. Recompensa pentru cele două doamne aflate la menopauză care au efectuat controlul la firma jurnalistului a fost o menținere pe funcție și, bineînțeles, o promovare. Aceste două doamne de care voi fi lipit foarte mult timp, până când instanța se va pronunța pe procesul ce îl voi intenta pe persoană fizică, sunt Bodescu Sonia – inspector superior la Inspecția Fiscală, nimeni alta decât soția lui Bodescu Constantin – șef Serviciu Control impozite și taxe din cadrul Primăriei Slatina, aflat sub directa protecție a primarului Emil Moț și a directorului Alin Calotă, iar cea de-a doua doamnă este Onilă Luminița – cea care a fost promovată în funcție de către actualul director al ANAF, Meleru Florin, devenind peste noapte șef Serviciu Inspecție fiscală serviciu nr. 4, doar pentru faptul că
între cei doi există o strânsă legătură, de pe timpul când erau colegi de facultate. Aceste două doamne deocamdată nu fac obiectul dezvăluirilor noastre, ele fiind doar două biete marionete manevrate din umbră.
Haosul total care există în acest moment la ANAF Olt se datorează încrengăturilor politice și mai ales protecției de care s-a bucurat actualul președinte al PNL Olt, senatorul Liviu Voiculescu, pe timpul când nu era decât un amărât de primar în comuna Cungrea, dar dezvoltase un imperiu al jocurilor de noroc. Povestea începe cu mulți ani în urmă, când un individ pe nume Octavian Giurea, care este nașul actualului director al ANAF, Meleru Florin, i-a asigurat spatele lui Liviu Voiculescu pe sistemul jocurilor de noroc și i-a dat chiar o expertiză favorabilă, ce a intrat în posesia noastră și fără de care Liviu Voiculescu putea să facă câțiva ani de zile la Rahova. Încregătura sau mai bine zis caracatița ce patronează cuibul șobolanilor se întinde și la directorul Inspecției fiscale de la Olt, Nicu Laurențiu, care la rândul lui este finul lui Octavian Giurea. Un alt individ căruia îi vom da numele sub care este cunoscut în cadrul ANAF Olt, este nimeni altul decât Tibi Prostul, cel care ocupă în acest moment funcția de secretar de stat la Jocurile de noroc, la intervenția directă a lui Liviu Voiculescu la fostul președinte al PNL, Ludovic Orban.
Acești doi indivizi toxici, Octavian Giurea, numit tot de către Liviu Voiculescu director general adjunct al Vămii pe regiunea Oltenia și Titi Prostul, sunt singurii comisari de la Garda Financiară care nu au reușit să treacă examenul la Antifraudă, dar au făcut echipă în sistemul de control al Jocurilor de noroc pe județețele Olt, Dolj și Vâlcea.
În ANAF Olt există o doamnă cunoscută sub numele de ,,Doamna Cheș”. Ea este cercetată de DNA și ANI în niște probleme foarte grave și la un moment dat a dorit funcția de director general sau cel puțin funcția de șef al inspecției fiscale. Liviu Voiculescu, știind faptul că este în atenția DNA, nu a acceptat acest lucru, dar contra unei atenții consistente a numit în funcții oamenii pe care i-a indicat Dana Rogojinaru, pentru că este vorba chiar de ea.
Dana Rogojinaru este soția lui Dorin Rogojinaru, individul care autorizează toate firmele care au cod CAEN de mediu, deținând funcția de consilier superior la APM Olt. Cei doi, prin intermediul unei firme de contabilitate paravan, țin evidența contabilă la nu mai puțin de 197 de firme, dintre care 120 au cod CAEN clar de mediu.
Pentru a încheia acest episod, amintim de o fabuloasă restituire de TVA, în valoare de un milion de euro bunului prieten al lui Liviu Voiculescu, Nicola Florin. Despre această restituire, cât și despre multe alte acte pasibile de DNA ce se produc în interiorul cuibului de șobolani de la ANAF Olt, în curând. Deocamdată punct, dar avem provizii suficiente de otravă pentru șobolani!
Niciun Comentariu