Din nou în PNL Olt există noi tensiuni și partidul pare un butoi de pulbere gata să explodeze. Am avut ocazia să citim pe grupul special al PNL Olt o serie de mesaje între membrii Organizației Municipale a PNL Slatina. Aceste mesaje au început să fie postate la scurt timp după depunerea de coroane din data de 24 ianuarie 2019.

,,Unde au fost șefii noștri, la festivitățile de azi?”, se întreba un membru PNL. Altul îi răspundea: ,,Suntem de râsul lumii, când am ajuns ca PNL Slatina să ne fie condus și reprezentat de limbricul ăla mic” – referire la Ionuț Comănescu. Până și Ștefan Văduva scria: ,,Deși am fost peste 50 de liberali adevărați, pe vremea aia câinoasă am arătat ca o muscă fără cap. Tot timpul, în viața unui om apar probleme care schimbă planificarea. Iată motivul pentru care la următoarea ședință BPL voi propune să desemnăm și cei doi prim-vicepreședinți. Noi trebuie să ne alegem conducerea și candidatul la primărie.”

Sunt zeci de mesaje în care cea mai mare parte a membrilor Organizației Municipale PNL Slatina își exprimă dezacordul față de modul în care este condusă organizația în acest moment și cer explicații președintelui Liviu Voiculescu.

Mâine, 28 ianuarie 2019, la orele 18.00, va avea loc o ședință a BPJ Slatina, în care cu siguranță vor ieși scântei și se vor ridica voci prin care se va solicita ca actuala conducere să fie mai activă și să lase deoparte jocurile și aranjamentele politice făcute cu PSD, pentru desemnarea viitorului candidat la funcția de primar al municipiului Slatina.

Cele două grupări din PNL Olt, una pro președinte Liviu Voiculescu și alta ce acționează într-un fel de ilegalitate, pro deputatul Gigel Știrbu, se vor ciocni din nou.

Se pare că președintele Organizației de Pensionari, fostul milițian Ștefan Văduva, a strâns în jurul său, la solicitarea deputatului Gigel Știrbu, o serie de persoane din organizație și vrea să impună în funcții de conducere oameni agreați de acesta. Ștefan Văduva este unul dintre apropiații deputatului și este gata ca după dezastrul în care va fi implicată Organizația PNL Olt după alegerile parlamentare să își asume responsabilitatea unei candidaturi la funcția de primar.

Cu toate încercările conducerii actuale de a arăta opinie publice că în PNL Olt există liniște și stabilitate, oala ce fierbe la foc mocnit deja a început să dea pe dinafară. Să vedem câți dintre membri acceptă să meargă pe drumul liderului Liviu Voiculescu sau preferă jocurile murdare în favoarea deputatului Gigel Știrbu.