În dimineața acestei zile, la o întâlnire pe care am avut-o cu președintele Organizației ALDE Olt, deputatul Mihai Niță, acesta a ținut să facă următoarea declație: ,,În mod sigur viitoarele alegeri locale ne vor găsi într-o alianță cu PNL. La nivel de municipiu Slatina, vom avea un candidat comun, o persoană foarte importantă și bine pregătită politic din rândul membrilor PNL. Este vorba despre președintele Organizației, primarul localității Cungrea, Liviu Voiculescu. În acest moment doar Liviu Voiculescu, sprijinit, bineînțeles și de Organizația ALDE, este cel care poate câștiga fotoliul de primar al municipiului Slatina, în fața oricărui alt candidat, indiferent de culoarea politică. Îl cunosc foarte bine pe Liviu Voiculescu, știu ce a realizat în comuna Cungrea și știu că poate conduce municipiul Slatina. Este drept, vom avea de înfruntat mașina de vot a PSD, dar Liviu Voiculescu va fi viitorul primar al municipiului Slatina!”
Noi am rămas siderați la această declarație. Dumneavoastră, cititorii, ce credeți? Este clar că scena politică din Olt se află în continuă mișcare!
Niciun Comentariu