După dezastrul de la alegerile locale, a urmat dezastrul de la alegerile parlamentare și în mod sigur va urma un alt dezastru, pentru că în acest moment PNL Olt atinge un procent electoral până aproape de genunchiul unei broaște râioase. Sforarul șef, deputatul Gigel Știrbu, s-a întors cu fundul ciuruit de toate sulele PSD-iste către organizația din Olt și încearcă să arate că este unul dintre pionii principali ai partidului la nivel național. Total fals! Este doar un măscărici ce pozează într-un dandy penelist, căruia, din păcate, îi lipsește jobenul și bastonul. Vă puteți da seama în ce hal arată conducerea PNL la nivel central, dacă Gigeluș a ajuns să fie numit președinte pe regiunea Oltenia! În mod sigur, la algerile viitoare va vinde tot pentru a-și atinge scopul și pentru a mai băga ceva bani în buzunar. De fapt, vă aduceți aminte că în scandalul cu alcoolul de contrabandă, a fost în stare să își bage propria mamă la înaintare.
Celebra gospodină Siminica Mirea, pupila și protejata infractorului Vasile Blaga, a ajuns să facă schimb de rețete cu alte fufe prin Parlamentul României. Susținută de Vasile Blaga, după primirile triumfale din comuna condusă chiar de soțul ei, Ionel Mirea, plimbările cu trăsura și imnul PDL intonat de fanfară, Siminica Mirea a făcut un salt major și de la tigaia în care prăja ceapa a ajuns senator de Olt. Din păcate nu se mulțumește cu această funcție și a încercat să pună mâna pe tot partidul de la Olt, împingându-și soțul la o eventuală candidatură pentru funcția de președinte.
Împreună au bătut teritoriul în lung și în lat, încercând să ia legătura cu organizațiile care în acest moment sunt doar praful de pe tobă și pot fi luate toate într-un făraș. Susținerea pe care miza clanul Mirea s-a dovedit a fi un mare fâs, așa cum s-a întâmplat la alegerile parlamentare, când, de multe ori, și- a udat chiloții de teamă că nu va prinde postul de senator! Activitatea ei în parlament? Zero absolut, adică sub limita extremă a înghețului total. E drept, că uneori, pentru a ieși în evidență, mai face niște declarații politice ce seamănă mai mult cu o flacără anemică la aragaz, atunci când gazele nu au presiune.
În urmă cu două zile, gospodina Siminica a făcut o întoarcere de 360 de grade și pentru a pune mâna pe partid a negociat cu primarul orașului Balș, Mădălin Teodosescu, susținere totală pentru candidatura acestuia la funcția de președinte al PNL Olt.
Scandalul este în toi și deja sunt constituite tot felul de bisericuțe.
Primarul orașului Balș nu va mușca din momeală
Cu toate că ar fi una dintre puținele persoane care ar merita funcția de președinte al Organizației PNL Olt, Mădălin Teodosescu are în acest moment alte planuri și de ce să nu recunoaștem, preocupări mult mai importante decât aceea de a conduce o turmă de capre râioase. Este singurul primar din orașul Balș care a câștigat trei mandate consecutiv și într-o proporție foarte mare a realizat ceea ce a promis în campaniile electorale. Mai este și președintele Asociației Orașelor din România (AOR), o funcție care îl responsabilizează foarte mult și care îi dă tot odată posibilitatea să discute de la egal la egal cu primul ministru, cu miniștrii și cu Guvernul României, indiferent de culoarea politică. Ce i-a promis Siminica Mirea? Primul loc pe lista de deputați la viitoarele alegeri, ea bineînțeles, urmând să ocupe locul întâi la Senat. I-a mai promis că ea va finanța tot partidul și funcția de președinte al PNL Olt ar urma să fie una de mască, tot Siminica urmând să conducă din umbră. De la Mădălin Teodosescu, coana Siminica a plecat cu desaga plină de promisiuni, dar a uitat un singur lucru: Mădălin Teodosescu este foarte lunecos și se schimbă de la o oră la alta. Niciodată nu o să intre într-un război pe care știe că îl va pierde, chiar dacă noua conducere a PNL la nivel de municipiu Slatina a ieșit peste noapte de sub fusta gospodinei mirosind a ceapă prăjită. Există vreo salvare?
În acest moment, într-o organizație în care membrii de partid pot fi numărați pe degete, dar urmează să fie făcut un recensământ din ușă în ușă, adică cum veneau medicii veterinari să te întrebe câte găini, rațe sau gâște ai în bătătură, salvarea nu poate să mai existe. PNL Olt este praf și pulbere! Deja primarii au trecut cu sufletul la PSD și stau cu mâna întinsă ca niște cerșetori la ușa președintelui Consiliului Județean, Marius Oprescu, poate, poate le-o pica și lor ceva pentru investițiile din comună. Organizațiile din teritoriu sunt inexistente și există peste 30 de localități unde nici dacă vine taifunul nu mai scoală de pe jos vreo frunză de PNL-ist. Dacă nu se vrea distrugerea partidului și nici acapararea lui de către un clan din mafia politică, doar un tandem de două persoane ar putea să pună ordine.
Dacă președintele Organizației PNL Scornicești, Costel Moisescu, reușește să își dea mâna cu primarul Mădălin Teodosescu, și să candideze la funcția de președinte al Organizației PNL Olt, susținut de acesta, cu mare efort, în viitor, poate că PNL va ajunge din nou ceea ce a fost odată!
Este rușinos să asistăm la un scandal politic și la o campanie electorală internă murdară între doi oameni, dintre care unul a pus boticul la tochitura Siminicăi Mirea.
Primarul din Balș trebuie să înțeleagă că indiferent cât ar avea el ouțele de tari și mari, mai ceva decât ale unui bivol în călduri, intră într-un viespar unde o să fie tot timpul înțepat de bondari ce vor să ajungă la borcanul cu miere. Nu credem că PNL Olt va deveni matriarhat și cei câțiva oameni de bună credință, adevărați PNL-ști, se vor lăsa călăriți de o femeie.
Până la sfârșitul lunii vor avea loc alegerile județene. Poate că lumina sfântă a Sărbatorilor de Paște le va arăta calea cea dreaptă în politică și le va limpezi creierii plini de aburii puterii!
Niciun Comentariu