În cursul lunii ianuarie am rugat pe domnul deputat ALDE de Olt Mihai Niță să aibă o intervenție la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru ca barajele Strejești și Drăgășani de pe râul Olt să fie redate și pentru pescuitul recreativ-sportiv. Anul trecut, aceste două baraje au fost încredințate doar pescuitului industrial. Împreună cu domnul deputat am luat legătura cu ministrul Constantin Daniel și cu celelalte foruri autorizate pentru revenirea asupra deciziei anterioare. Ieri, în sfârșit, a fost emisă decizia nr. 60/06.03.2017 prin care se menționează că lacurile de acumulare Strejești și Drăgășani sunt redate pescuitului recreativ. Decizia a fost semnată de dr. ing. Nicolae Dimulescu. La sfârșitul săptămânii, domnul deputat va susține o conferință de presă pe această temă. Deja există voci care își arogă această modificare legislativă. Le atragem atenția că vom publica, în urma conferinței de presă, toate documentele prin care să se vadă că nu au nicio implicare. (Știre în curs de actualizare)nita logo 20170306_202613-1