Mai rar un edil de oraș cum este Tudorică Marin Viorel, cel care conduce printr-o întâmplare destinele locuitorilor din Drăgănești-Olt. În campania electorală acesta a atacat fosta conducere PSD a orașului, spunând că ,,PSD a angajat la primărie atâția oameni, încât trebuie puse propte ca aceasta să nu cadă! Eu în momentul în care voi ajunge primar, voi crea noi locuri de muncă și niciodată nu voi face angajări, pe obligații politice, nepotisme sau intervenții.”

Aceste declarații au stat ca Sfânta Scriptură în altarul unei biserici la căpătâiul primarului și le-a respectat întocmai. A reușit să facă câteva locuri de muncă și numai întâmplarea a făcut ca anumite persoane să fie încadrate și plătite din banii contribuabililor. În primul rând, ca un om care se respectă și mai ales ca un primar care conduce un ditamai orașul, a avut nevoie de un consilier personal, așa că prima pe listă a fost nepoata sa, Veronica Ghiță, o fostă miss, care ridica testosteronul tuturor bărbaților din primărie sau al celor veniți în vizită. A urmat să fie angajată și soția viceprimarului Daniel Popescu, doamna Melania Popescu pierzând timpul la asistență socială. Tot la asistență socială a fost angajată și sora primarului, pentru că deh, sângele apă nu se face și nu a fost uitat nici cumnatul Paul Ghiță.

O primărie ca-n povești, unde domnește armonia și noii angajați, în timp ce taie frunză la câini, își calculează noile indexări la salarii!

Un alt prieten apropiat, Alexe Minu, un locuitor al orașului care are o pensie militară cât venitul lunar aparținând la vreo douăzeci de șomeri, a fost angajat ca șef la pompierii civili și în ultimul timp se joacă cu focul, pentru că dorește să devină ,,cetățean de onoare al orașului Drăgănești”.

Alte vreo douăzeci de persoane au fost angajate de actualul primar în tot felul de funcții bine plătite și toate reprezintă obligații atât politice, cât și personale. Schimbarea politică din oraș se vede clar prin creșterea nivelului de trai al unor persoane care în cea mai mare parte habar nu au ce înseamnă funcțiile pe care le ocupă în aparatul administrativ sau în unitățile subordonate acestuia.

Bunăstarea se observă și la primar, care anul trecut a mai achiziționat prin act de vânzare-cumpărare vreo patru mii de metri pătrați de teren intravilan și câteva zeci de hectare de teren extravilan, ce sunt administrate de societatea agricolă care îi aparține de fapt și de la care a început să se audă un clinchet de brățări. Din ce material vor fi făcute brățările, vom afla în viitorul apropiat!