Toți pescarii sportivi din județul Olt și o mare parte din locuitorii care poate în viața lor nu au pus mâna pe o undiță știu cine este Mihai Albulescu, directorul AJVPS Olt. Dacă ne întoarcem puțin în timp, ne putem aduce aminte de protecția pe care acesta a avut-o de la întâiul vânător al județului Olt, fostul prefect Marin Diaconescu, cel care mulți ani a fost și președintele PSD Olt.

Mihai Albulescu este veșnic și nemuritor în această funcție și tot timpul, asemeni unui șobolan de apă, a găsit găurile prin care să scape de legislația încă nepusă la punct din România. Mihai Albulescu se consideră stăpânul de necontestat al apelor, al văzduhului, al pământului și al viețuitoarelor ce pot face obiectul pescuitului sau vânătorii. Dar, niciodată nu va fi stăpânul celor care vor dreptate și în permanență se ridică împotriva politicilor dictatoriale și ale grupărilor mafiote constituite în interes propriu, în detrimentul celor care își plătesc taxele și impozitele.

Vreau să reamintesc tuturor pescarilor din județul Olt că singurii care am încercat să stopăm braconajul piscicol de pe râul Olt au fost membrii ASRO – Asociația Salvați Râul Olt și eu, Radu George, directorul ziarului ȚINTA, inspector regional din partea ANCBP. Am luptat împreună cu voi, am făcut mitinguri, am făcut petiții, am mers la ministere, am discutat cu politicienii județului, dar mafia politică a reușit să ne învingă și Mihai Albulescu a pus stăpânire pe toate râurile și lacurile de acumulare din Olt.

Avem multe de spus despre acest individ sprijinit de politicieni lipsiți de orice bun simț, dar acum alta este problema noastră.

Vreau să vă spun că anual, în conturile AJVPS Olt intră aproximativ 8 miliarde de lei vechi doar din cotizațiile plătite de pescari, din cauza monopolului instituit de ANPA și AJVPS Olt asupra permiselor de pescuit. Ca membri ai asociației, ați aflat vreodată ce se face cu acești bani în afară de plata salariilor de nababi și cumpărarea mașinilor de lux? Ați participat, ați văzut sau ați auzit de populări cu pește ale luciurilor de apă deținute de AJVPS Olt? Ați văzut acțiuni clare și concrete de combatere a braconajului piscicol, în afară de câteva filmulețe fără cap și fără coadă, de fapt făcături ordinare postate pe rețeaua de socializare a AJVPS Olt? Zilnic mergeți la pescuit și vedeți cum braconierii protejați de toate autoritățile din județ vă sfidează și își bagă liniștiți plasele monofilament. Zilnic treceți pe Podul Olt și vedeți cum se vând zeci de kilograme de pește, chiar sub ochii poliției, jandarmilor și a celor care trebuie să aibă grijă de râul Olt. De câte ori nu v-ați întrebat cum este posibil să se întâmple așa ceva!

Vreau să vă mai spun că în anul 2017, AJVPS Olt a depus la Primăria Municipiului Slatina un proiect intitulat ,,Amenajarea, protejarea și dezvoltarea mediului natural. Acest proiect a primit o finanțare nerambursabilă de 500 milioane de lei vechi din partea primarului Emil Moț, camarad de vânătoare cu Mihai Albulescu.

Ați aflat cumva ce s-a realizat cu acești bani? Sunt banii noștri, pe care îi plătim la taxe și impozite și avem dreptul să știm cum sunt cheltuiți în folosul comunității.

Spre rușinea mea pot să vă spun că nici eu, cu toate că sunt jurnalist, nu am reușit să dau de capătul acestor afaceri.

Mâine, 23.03.2018, la APM Olt trebuia să aibă loc o dezbatere publică privind o solicitare din partea SC PESCARUL HOBAIA SRL, ce dorește să facă acvacultură în barajele Ipotești, Arcești și Slatina. Din cauza condițiilor meteo, această dezbatere a fost amânată, dar până la această oră nu cred că ați fost anunțați. Pe rețelele de socializare, prin telefoane și mesaje, Mihai Albulescu încearcă să mobilizeze pescarii pentru a pune presiune ca autorizațiile necesare să nu fie date. De ce se face acest lucru? Pentru că în momentul în care pierde aceste trei baraje, pierde și sute de pescari care nu îi vor mai plăti permisele de pescuit. Prin autorizarea unei firme particulare interesată să desfășoare o activitate piscicolă, automat își vor pierde obiectul muncii și braconeirii protejați. Firma își va avea propriul servici de pază și va acorda facilități pescarilor amatori, în privința permiselor de pescuit. Știm foarte bine ce a făcut până acum AJVPS Olt sub conducerea lui Mihai Albulescu pentru pescarii sportivi. ZERO!

Sfatul meu este să nu cădeți în această capcană întinsă intenționat și pe moment, așa cum zice un vechi proverb românesc: ,,Dintre două rele, alegi răul cel mai mic! Cred că este o primă schimbare spre bine încercarea de a scoate cel puțin o mică parte din râul Olt de sub monopolul AJVPS.