Mănăstirea Clocociov se numără printre cele mai vechi mănăstiri din ţară, începuturile acesteia pierzându-se de-a lungul vremii. Nici măcar pisania vechii biserici nu s-a păstrat, aceasta fiind iniţial din lemn sau distrugându-se prin vitregiile vremii. Drept aceea, nici anul zidirii, nici ctitorii de la Clocociov nu sunt ştiuţi cu exactitate.

DSC03949

Cu toate acestea, unele documente, precum şi o frescă păstrată în mănastire, îl numesc drept ctitor pe voievodul muntean Mihai Viteazu (1593-1601). După anul 1628, clădirile mănăstirii încep să aibe de suferit, îndreptarea acestora făcându-se din mila şi dragostea de Dumnezeu a domnitorului Matei Basarab (1632-1654).

Refacerea mănăstirii este atribuită, în oarecare parte, dregătorului Diicu Buicescu, soţiei acestuia, Dumitra, şi mamei sale, Mara, cu toţii rude de-ale domnitorului Matei Basarab; boierul Diicu era nepotul domnitorului. Biserica cea veche a început a fi zidită în anul 1645, în numai câteva luni de zile aceasta fiind săvârşită. Ctitoria evlaviosului Buicescu, pe lângă biserică, mai cuprinde şi un corp de chilii, precum şi un zid împrejmuitor.

Potrivit unei tradiţii locale, fiind urmărit de turcii cei păgâni, domnitorul Matei Basarb s-a ascuns în scorbura soc bătrân din pădurea Clocociov. Scăpând din mâinile prigonitorilor, voievodul a făgăduit lui Dumnezeu că va ridica în apropiere o mănăstire.

Această tradiţie este întărită şi de un document din anul 1862, care mărturiseşte că biserica de la Clocociov este zidită „în anul 7153 (1645), de răposatul Matei Basarab Vodă”. Documentul a fost întocmit probabil în urma pisaniei aşezate pe biserică de către boierul Buicescu, în anul 1645.

Fiind închinată Mănăstirii Cutlumuş, din Sfântul Munte Athos, de către domnitorul Alexandru Coconul, în perioada secolelor XVII-XVIII, mănăstirea dispunea de multe moşii, proprietăţi şi bogăţii. În data de 19 august 1657, patriarhul Macarie al III-lea al Antiohiei, aflat în trecere prin Ţara Românească, împreună cu arhidiaconul său, Paul de Alep, a poposit în Mănăstirea Clocociov. Din jurnalul de călătorie al arhidiaconului Paul de Alep, ne-a rămas următoarea mărturie: „O mănăstire cu hramul Sfântul Mihail, dar de obiceiu numită Clocociov, care seamănă cu Mănăstirea Stăneşti, de peste Olt, şi este stăpânită de egumeni şi de călugări greci, de la Mănăstirea Cutlumuş, din Sfântul Munte.”

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, datorită şi secularizării averilor monahale, Mănăstirea Clocociov a avut şi ea mult de suferit, complexul monahal fiind lăsat aproape în părăsire, jafurile neîntârziind să apară. Mai mult încă, Primul Război Mondial şi câteva cutremure vor dăuna şi ele mănăstirii. Mai apoi, vreme de decenii, mănăstirea a zăcut aproape pustie.

Abia la începutul anului 1976, în chiliile sărace ale mănăstirii se vor aşeza ieromonahul Visarion Coman, împreună cu câteva maici, venite de la Mănăstirea Suceviţa. Complexul monahal se afla pe atunci într-o situaţie jalnică, biserica neamiavând turle, iar zidurile fiind grav avariate. La numai un an de la venirea aici, obştea a avut de înfruntat cutremurul din anul 1977. Drept urmare, mănăstirea a fost complet reparată şi restaurată, între anii 1980-1981. Lucrările au fost realizate cu ajutorul Arhiepiscopiei Râmnicului şi al stareţei de atunci, Mihaela Tămaş.

Mănăstirea Clocociov a fost îmbrăcată iarăşi în haine de sărbătoare: cele trei turle ale bisericii au fost rezidite şi acoperite cu tablă de aramă; acoperişul bisericii a fost şi el schimbat; temelia bisericii a fost consolidată; stareţia a fost rezidită în întregime; pivniţele s-au refăcut şi s-au întărit; clopotniţa a fost restaurată; zidul de incintă a fost fortificat; în afara mănăstirii au fost rânduite toate cele de folos întreţinerii obştii.

Biserica monahală de la Clocociov a fost construită în formă de cruce, având un pridvor deschis şi o împărţire tipic bizantină. Deşi zidurile şi pisania sunt originale, pictura a trebuit însă înnoită complet, astfel ea fiind lucrată în anul 1937, de mâna zugravului Nicolae Pană. Din vechea pictură se mai păstrează doar tabloul votiv.