Niciodată nu credeam că pot exista asemenea mizerii de așa-ziși politicieni, cum este candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Slatina, cunoscut sub numele de Delimano! Cu câteva zile în urmă s-a întâmplat o tragedie și un tânăr de 19 ani s-a înecat în râul Olt, printr-o conjunctură de evenimente nefericite. Am fost primul jurnalist care a solicitat organelor de anchetă să își facă meseria și să nu încerce mușamalizarea cazului. Îl cunosc pe tânărul care s-a înecat pentru că a fost coechipier cu fiul meu la fotbal. Îi cunosc personal pe foarte mulți tineri, mai mult sau mai puțin implicați în tragicul eveniment, fie de la concursurile de pescuit pe care le organizez de ani de zile, fie din diferite excursii în care am fost însoțitor sau pur și simplu, prin prisma prieteniei dintre ei și fiul meu.

Ceea ce au făcut colegii și prietenii tânărului, ceea ce au făcut mulți tineri din Slatina, prin protestul pe care l-au organizat este un lucru ce ne poate face mândri de ei, de faptul că atunci când este nevoie își dovedesc spiritul civic și colegial. Cinste lor, celor care au participat la protest și pot să le transmit pe această cale că ancheta este în desfășurare, pe un făgaș normal și adevărul va ieși la suprafață.

Acest protest, al unor tineri nevinovați, a trebuit să fie umbrit de un idiot, un măscărici parașutat în Slatina din București, care a dorit și dorește în continuare să îi dea o tentă politică. Mai mult, acest neica nimeni încearcă să lege tragedia de evenimentele din Colectiv, care cu ani în urmă au aruncat în lacrimi o țară întreagă!

Mintea lui de om bolnav a pus la cale cu ajutorul acoliților din Organizația PNL Slatina un plan diabolic prin care încearcă în disperarea lui să mai obțină câteva voturi. Copiii și nepoții membrilor PNL, influențați de părinți, au creat zeci de grupuri de Whatsapp prin care la indicația adulților încearcă să denatureze faptele tragediei și să își manipuleze colegii și prietenii. Am citit zeci de mesaje pe grupurile de socializare ce nu sunt decât mesaje politice, prin care se încearcă influențarea tinerilor care au împlinit 18 ani și au drept de vot. Li se cere să acorde primul lor vot, ce în mod normal trebuie să fie cel mai pur vot, unul care să vină din inimă și de care depinde mult viitorul lor, măscăriciului care deja a amanetat Slatina slugoilor din PNL.

Este dureros să vezi asemenea oameni lipsiți de caracter și de moralitate, care din propriul interes încearcă pe ultima sută de metri să mai câștige un procent duminică. Vreau să le transmit tinerilor ce au participat la protest, nu din implicare politică sau manevrați politic, faptul că întreg orașul îi susține și trebuie ca slătinenii să fie mândri de acești copii. La fel, părinții acestora să fie împliniți sufletește de faptul că se ridică o nouă generație, care își ia destinul în propriile-i mâini.

Să-i felicităm pe copiii noștri pentru modul cum au organizat protestul, pașnic, fără sloganuri politice, cu decență și seriozitate.

Felicitări, copii, continuați pe calea voastră! Ați dat dovadă de maximă responsabilitate! Dar nu vă lăsați influențați de către așa-zișii politicieni, cei care nu doresc nimic altceva decât să vă manipuleze în favoarea lor!

Iar tu, Delimano și gașca ta de slugoi, nu mai încercați cu sufletele voastre mizerabile să întinați inocența unor copii! Jos labele tale mânjite cu rahat politic de pe protestul tinerilor slătineni!

George Radu