O dată la patru ani, atunci când sunt alegeri locale, o serie de persoane deja încep să se vadă primari în diferite localități, chiar dacă vocea și talentul nu le recomandă pentru această funcție. Febra politică face ca în anumite localități să se realizeze alianțe nefirești între diferite partide, doar-doar candidații acestora vor ajunge să aibă în mână destinele locuitorilor. Cu câteva luni în urmă, Organizația AUR Olt era în plină ascensiune, dar odată cu numirea actorașului de mâna a șasea, Mugur Mihăescu, cunoscut drept Garcea, în funcția de președinte coordonator, s-a ales praful și pulberea. Novice în politică, acesta a acceptat în jurul lui o serie de oameni, unii cu grave probleme de morală, pe care i-a numit coordonatori în diferite localități. De exemplu în comuna Băbiciu coordonator AUR este un fost pușcăriaș, Geo Vintilă, care are la activ ani grei de condamnare. Cunsocut în comună drept un țepar, acesta se ocupă actualmente cu o societate de pompe funebre. Serviciile oferite în momentele cele mai grele de care sunt încercate unele familii sunt sub orice critică și la prețuri de parcă înmormântările ar avea loc la Paris. O serie de persoane din localitate ne-au adus la cunoștință faptul că și mâncarea pe care o pregătește pentru parastase se gătește în condiții mizere, dar cu toate acestea, până acum nu a avut niciun control de la organele competente.
Acest individ doar pentru propriu-i interes a hotărât să o susțină pentru funcția de primar al localității candidatul PNL, pe Elena Dindiri. Această găselniță a PNL, cu candidata la funcția de primar, susținută de organizația AUR aruncă o pată nu numai în cadrul celor două partide, ci asupra locuitorilor din Băbiciu, care se văd nevoiți să asculte zilnic minciunile celor doi și promisiunile fără acoperire. Candidata PNL a lucrat în cadrul Primăriei Băbiciu aproximativ două zeci de ani și a avut o relație foarte strânsă, ca să nu îi zicem altfel, cu fostul viceprimar Nicolae Toma, acum pensionar. Chiar umblă zvonul prin sat că de obicei o dată pe lună, când fostul viceprimar primește pensia, este vizitat de cea care se vede primăriță, pentru a-l întreba de sănătate.
Plicitisindu-se de de munca din Primăria Băbiciu, Elena a plecat să lucreze în cadrul Primăriei Gostavățu, unde la un moment dat relația de prietenie cu fostul primar Popescu, acum condamnat penal, s-a stricat și cei doi mai că au ajuns să se păruiască în instituția publică. Cu ajutorul PNL, Elena Dindiri și-a găsit un loc călduț în cadrul Direcției Agricole, unde după câteva luni de zile a ridicat pretenții pentru funcția de director, dar a fost pusă la colț chiar de către colegii de partid.
În lipsa unui candidat neviabil în comuna Băbiciu, actuala conducere PNL, un partid aflat în județul Olt în pragul dezastrului electoral, a reactivat-o cu surle și trâmbițe și a prezentat-o drept viitorul primar al localității. Știind că niciodată nu va reuși să obțină numărul necesar de voturi pentru a ajunge primar, conducerea PNL a negociat pe ascuns cu președintele coordonator al AUR Olt și probabil în schimbul unei atenții consistente au hotărât ca în localitatea Băbiciu AUR să nu își depună liste de candidatură. Cu toate că o mare parte dintre aceste lucruri pe care le scriem sunt cunoscute de locuitori, tandemul Elena Dindiri – Geo Vintilă are tupeul să vină și să ceară votul locuitorilor. Această alianță făcută la șmecherie este înfăptuită și cu promisiunea din partea candidatei PNL lui Geo Vintilă, că îl va numi city-manager al localității. Vă dați seama ce s-ar întâmpla în Băbiciu, dacă prin absurd acest tandem ar reuși să conducă localitatea? Dezastrul ar fi total, iar viceprimarul Nicolae Toma nu ar mai fi vizitat la domiciliu în ziua primirii pensiei și s-ar prezenta el direct la primărie!
Redacția
Niciun Comentariu