Pentru că administratorul SC CONDOR PĂDURARU SRL a avut curaj şi a făcut un denunţ la DNA, frăţia banului din Slatina, condusă de Darius Vâlcov şi puşcăriaşul Minel Prina s-a ales cu un nou dosar penal. Un dosar care îi înfundă şi mai mult în mocirlă şi le adaugă ani grei de închisoare la decizia finală a instanţelor de judecată. Presat de aceşti mafioţi, Sorin Păduraru a fost obligat să le dea sume mari de bani, pentru a putea să încaseze banii pe care efectiv a mucit.
SC CONDOR PĂDURARU SRL este una dintre cele mai mari societăţi din judeţul Olt, ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor. O bază materială de invidiat, o armată de angajaţi şi mai ales multă seriozitate. Ghinionul acestei societăţi este că a câştigat două licitaţii din care mafia locală trebuia să îşi tragă comisioane grase. Cum puteau să facă acest lucru? Simplu, nu efectuau la timp plăţile şi găseau tot felul de chichiţe cu care să terorizeze constructorul. Cei care deţin o societate comercială ştiu că sunt multe cazurile în care cumpără marfă de la diverşi furnizori în baza unor contracte şi a unor garanţii cu instrumente bancare. Aşa a procedat şi Sorin Păduraru pe parcursul desfăşurării lucrărilor, ştiind că are un contract cu Primăria Slatina. Ce nu a ştiut este faptul că aici acţiona frăţia banului. La termenele scadente, sub diverse motive, plăţile erau amânate şi diferiţi emisari îl anunţau că numai în schimbul unor comsioane substanţiale îşi vor primi banii. Furnizorii de materiale îşi cereau banii, muncitorii trebuiau plătiţi, lucrările trebuiau să fie derulate pentru a se putea încadra în termenele contractuale. Aşa că Sorin Păduraru avea de ales între a da şpagă sau a falimenta societatea. Nu Sorin Păduraru a fost cel care a propus să dea comision din banii încasaţi pe lucrări, ci intermediarii lui Darius Vâlcov şi Minel Prina. Ei l-au forţat şi dovadă clară este faptul că imediat ce a plătit şpaga cerută, au fost efectuate şi plăţile legale către societate.
Sorin Păduraru a avut curajul să meargă la DNA cu documentele clare, din care a reieşit tot traseul şpăgii şi modul în care a fost şantajat.
Acest lucru a avut o repercursiune imediată şi sistemul mafiot ce încă conduce primăria prin intermediul city-managerului Cristi Cismaru a acţionat prompt, chiar dacă municipiul Slatina şi locuitorii săi trebuiau sacrificaţi. Pe lângă SC CONDOR PĂDURARU SRL, au mai avut de suferit şi o serie de alte firme câştigătoare ale unor licitaţii, dar mafia nu are scrupule în a-şi atinge scopul.
O primă lovitură a fost dată în momentul în care licitaţia privind ,,Execuţia lucrărilor de intervenţie necesare implementării proiectului ,,Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe din municipiul Slatina, pentru familii cu un venit mediu sub 150 euro/lună” a fost anulată.
Cu toate că pierdeau peste 3000 de locuitori ai Slatinei, cu toate că se pierd fonduri de milioane de euro, licitaţia a fost anulată pe motive puerile.
,,Câştigătorul nu a făcut dovada că are în dotare maşină electrică de găurit, nu a făcut dovada că are în dotare betonieră şi personal specializat să o folosească, din documente nu reiese faptul că are în dotare… ciocane de zidărie, maiştrii, cancioace etc.”. Motive jenante pentru care au semnat la presiuni membrii comisiei de licitaţie şi preşedintele comisiei, Şerban Cristiana.
Această răzbunare pe Sorin Păduraru este o răzbunare a celor care numai au altă soartă decât puşcăria!Dar de ce să sufere locuitorii oraşului pentru că o mână de escroci au fost daţi pe tavă procurorilor şi urmează să fie condamnaţi la ani grei de puşcărie? De ce să fie pierduţi banii din finanţări europene şi peste 3000 de oameni să plătească la iarnă o grămadă de bani pentru căldură?
Oare aceşti indivizi de genul Darius Vâlcov, Minel Prina, Cristi Cismaru, Lucian Şuşală şi mulţi alţii nu înţeleg că nu sunt nici cel puţin istorie? Ei sunt infractorii care au devalizat oraşul!
Şi cum bomboana pe colivă trebuia pusă, city-managerul Cristi Cismaru a răspuns prezent la solicitarea naşului Minel Prina şi a anulat încă o licitaţie cîştigată de Sorin Păduraru, ,,Restaurare, consolidare, reabilitare şi dotări în vederea amenajării Atelierului Intercultural Victoria”.
De această dată individul este cel care semnează şi îl implică în afacere şi pe şeful Biroului Achiziţii Publice, Daniela Moanţă.
Răzbunarea, de cele mai multe ori, este arma prostului, dar în situaţia asta este dovada laşităţii unor indivizi certaţi cu legea, indivizi ce se văd prinşi în plasa corupţiei create în Primăria Municipiului Slatina. Hotătârile de anulare a licitaţiilor vor fi contestate cu certitudine de către câştigători şi CNSC-ul o să le dea dreptate.
Până la încheierea ultimului capitol al acestui război surd, mafia din primărie versus constructorii din Slatina, singurii care au de pierdut suntem noi! Aşa că am o idee: ,,Luaţi o puşcă şi împuşcaţi-l pe Sorin Păduraru! Altfel aţi dat de dracu cu el! Pe bune, de aici o să vi se tragă!”
10.05.2016
Ora estimata: 9:00
Complet: CP4-dl
Tip solutie: respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge plângerea formulată de petentul Păduraru Sorin Alexandru, împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt emise la data de 25.04.2016 în dosarul nr. 579/P/2015 prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10.05.2016.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 5/2016 10.05.2016