Șoc și groază în ALDE Olt! Se rupe partidul
Pe surse foarte credibile am aflat că în acest moment există mari tensiuni în ALDE Olt. Președintele partidului, deputatul Mihai Niță, urmează să părăsească această Citeste
Pe surse foarte credibile am aflat că în acest moment există mari tensiuni în ALDE Olt. Președintele partidului, deputatul Mihai Niță, urmează să părăsească această Citeste
Cei care își aduc aminte de modul cum era manipulată populația înainte de 1989 își dau seama că și în zilele noastre se întâmplă același Citeste
Astăzi, la Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina a avut loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului – Concurs Naţional de Teatru Şcolar Eugen Ionescu. Citeste
În toamna anului 2003, mă aflam în biroul lui Marin Bobeș, pe atunci doar simplu administrator al unei societăți și președinte al PDL Slatina. Se Citeste
În cadrul săptămânii ,,Școala altfel„, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Ion Minulescu” Slatina, zeci de elevi au au urcat pe scena celei de a IV-a ediţii Citeste
Persoane rău intenționate și mai ales o serie de așa ziși pescari sportivi, care de altfel se ocupă cu braconajul pe râul Olt, sub paza Citeste
În vederea îmbunătățirii calității apei potabile furnizate beneficiarilor, S.C. Compania de Apă Olt S.A.,va efectua spălări ale rețelelor publice de alimentare cu apă potabilă în Citeste
Pe 22 martie este Ziua Mondială a Apei, iar tema din acesta an este ”Natură nepoluată pentru apă de calitate”. Această temă atrage atenția tuturor Citeste
Toți pescarii sportivi din județul Olt și o mare parte din locuitorii care poate în viața lor nu au pus mâna pe o undiță știu Citeste
Cu mai mult timp în urmă, am citit o știre pe internet în care se arăta cum două maimuțe au reușit să lase în Citeste