,,Sper să nu ajungem la 100 de cazuri de infectări cu COVID pe zi!” – spunea în urmă cu două zile prefectul județului Olt, Florin Homorean.
Speranța lui a fost depășită azi, când au fost raportate 101 cazuri, în condițiile în care se preconizează ca peste 80% din testele efectuate și aflate în lucru să fie pozitive. Cu toate acestea, apatia ce i-a cuprins pe factorii decizionali din județ este una de neînțeles în aceste zile tensionate, în care COVID-ul deja a început să aibă un factor de răspândire ce nu mai poate fi controlat.
Din totalitatea persoanelor decidente excludem din start fufele de la DSP Olt, numite în funcții și angajate doar pe șpăgi și prietenii politice, acest lucru fiind dovedit de situația scăpată din mână.
Reduta principală din județ împotriva virusului ucigaș a rămas SJU Slatina, unde sub conducerea directorului interimar Dan Stana și a directorului medical dr. Radu Ene se fac eforturi disperate atât pentru tratarea pacienților, cât și pentru minimalizarea factorului de risc de îmbolnăvire în rândul cadrelor medicale.
În urma unei discuții cu directorul interimar am aflat că în acest moment, în saloanele destinate celor infectați cu COVID se află sub supraveghere și tratament 55 de pozitivi și 17 suspecți, asta în condițiile în care capacitatea maximă este de 80 de paturi. La aceste persoane nu există decât patru medici infecționiști și nu se știe cât vor mai rezista și aceștia la stresul și presiunile la care sunt supuși. Pentru cazurile grave au fost pregătite opt paturi, dotate cu ventilatoare și tot ce trebuie pentru tratament, acestea fiind ocupate, și alte trei persoane care prezintă simptome grave sunt internate pe Secția de Terapie intensivă, unde au fost luate toate măsurile ca virusul să nu se poată răspândi.
Cei doi directori din conducerea spitalului au solicitat 150 de flacoane de Remdesivir, medicamentul foarte necesar în tratarea afecțiunilor de tip COVID. Tot ce au primit au fost 15 flacoane, dintre care 7 au trebuit să fie returnate Spitalului din Caracal, de unde au fost împrumutate.
Atât prefectul, cât și autoritățile județene cunosc această situație și sunt conștiente că în orice moment pacienții pot rămâne fără tratament. În asemenea condiții nu înțelegem cum prefectul de Olt, viitorul senator PNL – Liviu Voiculescu și actualul deputat PNL – Gigel Știrbu pot să stea impasibili, când urmează ca pe 6 decembrie să devină din nou cerșetori de voturi. Slătinenii și locuitorii județului Olt s-au săturat de pozele acestora, pe care le afișează peste tot alături de premierul Ludovic Orban. Cei trei trebuiau să doarmă la ușa apartamentului premierului și să vină cu medicamentele necesare spitalului în dinți. Dacă nu știu adresa unde locuiește premierul, le-o putem spune noi, dar să știe că nu și-a schimbat domiciliul și pot să meargă liniștiți tot acolo unde au dus până acum șpaga și plocoanele. Poate că trebuie să se trezească din amorțeală și să treacă la fapte, nu numai la vorbe goale, de campanie electorală.
La această oră Centrul de Reabilitare Cezieni are confirmați 62 de pozitivi, Căminul de bătrâni Slatina 120 de pozitivi și deja mai există încă două, trei focare.
O altă problemă pe care dorim să o aducem în atenția expresă a inspectorului școlar Victor Iacobescu este faptul că la mai multe unități școlare din Slatina sunt prezenți la cursuri elevi ai căror părinți sunt confirmați pozitiv sau suspecți și așteaptă rezultatele. Chiar azi am aflat, întâmplător, despre faptul că la Școala Gimnazială ,,Eugen Ionescu” au mers la cursuri și vor merge în continuare doi elevi care au părinții în izolare, fiind testați pozitiv.
Spitalul Județean de Urgență Slatina nu se știe cât timp va mai rezista fără un ajutor din partea actualului Guvern PNL, pe care din nefericire nu îl interesează decât alegerile parlamentare din luna decembrie. Cadrele medicale, indiferent de funcția pe care o ocupă în cadrul spitalului, nu sunt supraoameni și nici roboți și în orice moment pot să scape situația de sub control. Tot azi am aflat că o persoană ce lucrează la Cancelaria Primului Ministru Ludovic Orban are părinții internați la SJU Slatina, confirmați pozitiv și a promis că va încerca o intervenție pentru ca unitatea medicală să primească medicamentele necesare. Ce ziceți, domnilor din PNL Olt, cei care puteați să rezolvați această situație?
Niciun Comentariu