Nu vreau să fac o analiză privind rezultatul alegerilor locale, pentru că deja aceasta a fost făcută de fiecare partid în parte. Să vii, chiar dacă ești primar în funcție, și aici fac referire directă la noul primar al municipiului Caracal, Ion Doldorea, și să forțezi mâna conducerii PSD Olt, în direct, pe un post de televiziune, nu este decât o dovadă de infantilism politic. Declarația prin care asigura telespectatorii că citymanagerul Adrian Chesnoiu va avea un loc eligibil pe lista PSD la Camera Deputaților a creat în interiorul partidului un val de nemulțumiri.
Când PSD a hotărât, în urma unui sondaj de opinie, candidatura lui Ion Doldorea, acesta avea un procent pe intenție de vot de aproximativ 50%. Rezultatul final al alegerilor nu a arătat o creștere spectaculoasă de 10 – 20 %, ci doar câteva procente în plus, așa cum era normal la o muncă făcută în echipă.
Din momentul în care a fost hotărâtă candidatura, echipa prezentată în fața locuitorilor municipiului Caracal era Doldorea primar – Chesnoiu citymanager. Umăr la umăr au mers și au promis că vor face din municipiul Caracal un oraș adevărat și că îi vor da o nouă înfățișare. Împreună au promis caracalenilor că timp de patru ani de zile vor fi o echipă ce va lucra în cadrul primăriei doar pentru locuitori.
La vot s-a văzut gradul de încredere pe care locuitorii orașului l-au arătat acestei echipe în care și-au pus toate speranțele. Acum nu este normal și mai ales moral să încerci să înșeli ceea ce ai promis, asta ca să nu spunem că nici nu a fost depus jurământul de către noul primar și deja prima MINCIUNĂ a fost servită locuitorilor orașului!
Adrian Chesnoiu ar trebui să înțeleagă că voturile pe care le-a adus împreună cu Ion Doldorea la nivel de județ Organizației PSD nu reprezintă decât un procent de 15 din numărul voturilor pe care au reușit să le aducă unii responsabili de zonă, ce din prea mult bun simț nu au ridicat pretenții să se aflte pe listă la alegerile parlamentare și mai ales pe locuri eligibile.
Dacă conducerea PSD Olt face greșeala să îi asigure lui Adrian Chesnoiu un loc eligibil, își bate joc de toți cei care le-au acordat votul în municipiul Caracal. Adrian Chesnoiu este încă foarte tânăr și trebuie ca în următorii patru ani să dovedească locuitorilor din Caracal și celorlalți membri PSD că știe să își facă bine meseria din funcția de citiymanager, alături de primarul Ion Doldorea! Peste patru ani deja în Caracal nu se va mai alerga după un alt candidat la primărie, acesta fiind pregătit ca în orice moment să intre într-o luptă electorală.
În concluzie, putem spune că abia după opt ani sau chiar doisprezece Adrian Chesnoiu poate ridica pretenții să ajungă parlamentar. Până atunci experiența politică și administrativă pe care o va acumula o poate folosi pe plan local.
Gând la gând cu…amărăciune!
Chiar daca am simpatii social -democeate sunt unul din caracalenii care i-am pus întrebări incomode viitorului primar Folosirea la una din întâlnirile cu cetățenii din cartierul HCC! Și nu așa 1-2 ci cam 8-9 întrebări problemă, la care a bătut apa in piuă, aruncând în față pe dl. Chesnoiu, marele specialist in atragerea de la UE de fonduri! Acum nu capacitatea de atragere a fondurilor mă stârnește (am mari rețineri că unul care își ia diploma in drept la Academia de Poliție este un așa mare specialist) ci faptul că acest antreprenor-primar, Folosirea, promitea că l-am adus „cu greu” pe numitul Chesnoiu pt a atrage banii UE!
*Și nu trecu mult timp și am aflat de candidatul la CD „garantat” de proaspătul primar. Pai bine domnule primar, așa ne-a fost vorba? Sau ne-ai făcut pe după blocuri?
Și eu, săracul de mine, chiar am crezut în gargara ieftină, de cartier.
Bănuind că acest comentariu va ajunge pe masa primarului antreprenor îi amintesc câteva probleme ridicate de mine:
-că și-au bătut joc de banii din precampanie asfaltând pe ici pe colo, inclusiv gurile de canal și grătarele pt apa pluvială;
-că trebuie să renunțăm la apa potabilă din puțuri, aceasta fiind excesiv de calcaroasă;
-că turnarea de cocoașe la trecerea de pietoni nu este o soluție, ci semaforul;
-că realizarea curățeniei în oraș nu se mai face in 2020 cu matura, pentru că au apărut mijloace tehnice care fac cat 7-8 măturători la un loc;
-că sunt foarte curios și aștept cu nerăbdare finalizarea unui proiect cu bani europeni in Caracal, sub coordonarea dl. Chesnoiu!
*Acum, dacă a fost ales în CD (nu știu și nici nu mă interesează dacă a fost ales) dl. Chesnoiu va mai putea onora promisiunea cu atragerea de bani UE pentru un proiect, unul mic, mic, cel mai mic, dar sa fie ceva?
Erată: Folosirea > Doldurea!
Cauza: textul predictiv al Google pus la dispoziție pe mobil!
Poate corectați dumneavoastră, în redacție….