Lucruri tot mai ciudate se întâmplă la nivelul Primăriei orașului Drăgănești Olt, primarul Marian Tudorică și contabila șefă Eugenia Stoenică încercând să forțeze consilierii locali să voteze un buget fals. Cu multă nesimțire cei doi acuză consilierii PSD că au boicotat ședința și nu doresc binele orașului. De fapt cei doi încearcă să facă o mare escrocherie finanaciară și să își acopere ilegalitățile făcute în ultimii ani. Știm clar că primarul Marian Tudorică habar nu are ce înseamnă o construcție bugetară pentru oraș și sigur nici nu știe să descâlcească ițele pe care contabila șefă le-a încâlcit cu bună știință.
Să recapitulăm ce s-a întâmplat
Legea bugetului 273/2006, ce este totodată Legea finanțelor publice, specifică ca în termen de 45 de zile de la publicarea bugetului în Monitorul Oficial primăriile trebuie să îl pună în transparență. Primăria Drăgănești Olt trebuia să pună pe data de 12 ianuarie în transparență documentația privind bugetul local, timp de 15 zile, la care se mai adaugă încă 5 zile pentru eventualele contestații.
Șmecherii din primărie l-au pus fix pe 31 ianuarie, încălcând legislația în vigoare. Documentația ce reliefează bugetul este destul de stufoasă și în mod normal și legal se votează pe titluri, capitole, articole și alineate. Pentru a-i induce în eroare pe consilieri, le-au dat acestora bugetul pe titluri, fără defalcări și fără explicații concrete, fiind practic trei fițuici.
În prima ședință pentru votare, atunci când cea mai mare parte a consilierilor nu a înțeles nimic , cu toate că au încercat să citească și pe dunga celor trei fițuici, nu s-a întrunit cvorumul.
Consilierii PSD au solicitat prezentarea unui buget defalcat, așa cum se prevede în lege și cu explicațiile de rigoare, acolo unde era cazul. La solicitarea lor, contabila șefă Eugenia Stoenică a sărit de pe scaun de parcă se așezase cu fundul pe un cactus și a început să strige că această solicitare este ilegală și ea refuză să o prezinte așa. Pentru calmarea spiritelor și deblocarea situației, până și primarul i-a solicitat contabilei să dea toată documentația în modul cerut de consilierii PSD.
Semne mari de întrebare
Nici până la această oră, cu toate că în scurt timp, mai precis azi, 21.02.2024, ședința Consiliului local Drăgănești Olt este programată să înceapă la orele 16, consilierii nu au primit documentele solicitate.
Din ceea ce le-a prezentat contabila șefă au iești la suprafață câteva lucruri care plutesc în aer:
- în anul 2023, 5 milioane de lei, adică peste 1 milion de euro, sunt cheltuiți pe bunuri și servicii, nu se știe pe ce, pentru că nu rezultă din documente;
- la capitolul venituri, ar mai fi de recuperat din fonduri europene 24 miliarde lei vechi, dar contabila minte și susține că de fapt ar fi vorba de o sumă de 240 miliarde lei vechi. Nimeni nu a înțeles prea bine cum stau lucrurile aici.
- O altă mare greșeală și o ilegalitate pe care o face contabila șefă este faptul că excedentul bugetar de anul trecut este prins la venituri.
Războiul va continua și azi în ședința consiliului local, unde blocajul este absolut și poate că ceilalți consilieri locali care nu fac parte din grupul PSD vor încerca să lămurească situația și să nu voteze doar pentru faptul că nu pot comenta și au pumnul băgat în gură de către primar și contabilă. Este clar că în primărie miroase rău a ceva putred și se încearcă ascunderea unor fapte ce pot fi sub incidența legii.
George Radu
Niciun Comentariu