Chiar dacă pe cardul prezentat în campania electorală de către actualul primar al municipiului Slatina, Emil Moț, nu a fost punctată distracția și voia bună, slătinenii țin să îi mulțumească pentru amplele manifestări în care vinul și berea au curs și vor curge gârlă. Am mâncat pastrama cu mămăliguță asortată cu salată de praz și udată cu vin roșu la Festivalul ,,Oltenii și restu‘ lumii„ și urmează să halim cârnăciori bavarezi, stropiți din plin cu bere, la Festivalul ,,Oktoberfest„.
Uite așa o duc bine slătinenii, uită de toate necazurile, de gropile din asfalt în care își rup mașinile, de locurile de joacă în care copiii se pot răni, dar suntem veseli și avem în permanență o bună dispoziție datorită actualului primar.
O vorbă din popor zice că un om beat uită de toate necazurile. Așa suntem și noi!
În continuare prezentăm comunicatul de presă ce ne-a parvenit de la Primăria Municipiului Slatina, privind organizarea marii sărbători nemțești ,,Oktoberfest„. Urmează ca și municipiul Slatina, în curând, să rivalizeze cu orașele din Germania.
Mulțumim, domnule primar, să îți dea Dumnezeu sănătate și noi să o ținem din beție în beție!
Primăria municipiului Slatina anunță organizarea primei ediții a manifestării ”OKTOBERFEST” (5-8 octombrie a.c.), acțiune ce va avea loc pe Esplanada Slatina. Festivalul berii Oktoberfest va recrea la Slatina atmosfera de la Munchen, acolo unde își are originea acest eveniment de amploare care se regăsește în tot mai multe dintre țările europene datorită spiritului de distracție pe care îl aduce cu sine. Organizatorii Oktoberfest au pregătit multe surprize inedite pentru toți cei care vor dori să se distreze nemțește timp de patru zile în orașul de pe râul Olt, totul fiind asezonat din plin cu bere de cea mai bună calitate, fie că vorbim de cea românească sau alte branduri nemțești apreciate, muzică răsunătoare, delicii culinare, dulciuri alese și voie bună ”la liber”!
Întreaga manifestare se va desfășura în incinta unui cort uriaș (40×20 metri) specific acestei sărbători, cort cu suprafața de 800 mp și decorat într-un mod aparte cu specific german care va fi amplasat pe Esplanada Slatina. Vor fi peste 1.000 de premii în urma concursurilor și jocurilor pregătite de organizator.
Programul manifestării arată după cum urmează:
JOI – 5 octombrie:
17.00: Parada Oktoberfest
17.30: Festivitatea oficială de deschidere pe Esplanada Slatina – ”se dă cep butoiului cu bere”
18.00: Spectacol Lyra Band
19.00: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
20.00: Concurs ”Regele Oktoberfest”
20.15: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
VINERI 6 octombrie:
11.00: Micul dejun bavarez: muzică tradițională bavareză, specialități germane, jocuri cu premii
16.00: Spectacol DJ Edelwiess
17.00: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
19.00: Spectacol trupa Alutus
20.00: Concurs ”Regele Oktoberfest”
20.15: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
SÂMBĂTĂ 7 octombrie:
11.00: Micul dejun bavarez – muzică tradițională bavareză, specialități germane, jocuri cu premii
13.00: Spectacol DJ Edelweiss
16.00: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
20.00: Concurs ”Miss Oktoberfest”
21.00: Spectacol trupa Alutus
22.00: Concurs ”Regele Oktoberfest”
22.15: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
DUMINICĂ 8 octombrie:
11.00: Micul dejun bavarez – Muzică tradițională bavareză, specialități germane, jocuri cu premii
13.00: Spectacol DJ Edelweiss
15.00: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
17.00: Spectacol – Trupa ”Tinerii dansatori din orașul Neustadt” (Die Jungen aus Neustadt Tanzen Gruppe)
18.00: Spectacol Lyra Band
19.00: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band
20.00: Finala concursului ”Regele Oktoberfest”
20.30: Spectacol Klaudia și Burzenland Party Band.
Vă așteptăm la distracție!
Niciun Comentariu