Lavinia Sandru si-a refacut viata si asteapta un copil!

Lavinia Șandru a debutat în televiziune în 1993 la Târgu Mureş. După un timp, a ales politica. La care a renunţat şi tot la televiziune s-a întors. Îşi respectă profesia de jurnalist pe care a adoptat-o şi consideră că oamenii pot fi educați şi prin intermediul micului ecran.

Împliniți 23 de ani de TV, cu întreruperi… Cum v-au schimbat, cum v-au transformat?

Schimbările petrecute în presă, de 23 de ani încoace, nu aveau cum să treacă peste mine ca o apă peste o stâncă. Suntem oameni și orice schimbare, fie că este în bine, fie că este în rău, ne marchează, pe fiecare în funcție de tăria de caracter pe care o avem sau, eu aș spune, și în funcție de câtă dăruire pentru meserie avem, cât din sufletul nostru suntem dispuși să oferim profesiei. Probabil că sunt, și în presă, ca și în orice alt domeniu, oameni care profesează cu indiferență, care merg în redacții ca și când ar merge la fabrica de șuruburi. Eu nu sunt așa. Eu mă manifest deschis, mă revolt sau mă bucur în direct, pe postul de televiziune, și uneori sunt criticată pentru acest fel al meu de a fi, dar nu pot altfel. Deși sunt actriță – am terminat Facultatea de Teatru în anul 1997 și am jucat în mai multe teatre din țară, inclusiv la Metropolis – în studioul emisiunii mele nu pot să joc niciun alt rol în afara celui dictat de sufletul meu, pus în fața unui subiect, pozitiv sau negativ.

Nivelul dezbaterilor televizate este destul de slab, în general. Cum evitați această capcană?

Sinceritatea totală față de invitați pentru a ajunge apoi, prin ecran, la telespectatori mă salvează. Că, uneori, acest mod de a aborda temele mă pune pe mine în situații delicate, e un risc pe care mi-l asum. Marele avantaj este că astfel am puterea să merg cu capul sus, privind în ochi pe oricine, inclusiv recunoscându-mi greșelile. Evident, satisfacția cea mai mare e atunci când pentru o anumită atitudine a mea sunt hulită pentru ca, peste un timp oarecare, tocmai cei care m-au hulit să spună că eu am avut dreptate la acel moment, iar ei au greșit. E vorba despre un orgoliu profesional pe care orice om de presă îl are, chiar dacă puțini sunt dispuși să și recunoască acest lucru.

CNA vrea să schimbe regulile de pe TV. De exemplu, vor să introducă obligativitatea realizatorilor de a cere un punct de vedere al persoanelor cărora li se aduc acuzații în aceeași emisiune, nu după, nu a doua zi. (Audiatur el altera pars – audiezi și partea cealaltă). Acest lucru este valabil și în cazul în care acuzațiile sunt aduse de moderator sau de postul de televiziune. Cum apreciați o astfel de idee?

CNA are o enormă problemă de credibilitate. Cred că ar fi minunat dacă CNA și-ar rezolva mai întâi propriile derapaje în privința dublelor standarde în aplicarea legii, dacă nu ar mai accepta să fie condus de un președinte care este acuzat de abuzuri pe care niciun alt președinte al CNA nu și le-a permis de când există această instituție și abia apoi să încerce să impună noi reguli în ceea ce privește echilibrul în audiovizual. Prevederile actuale ale legislației audiovizuale sunt arhi-suficiente. Există această prevedere în Codul audiovizualului, dacă vreți vă spun și numărul articolului, că nu degeaba merg atât de des la CNA ca reprezentant al postului Realitatea TV: este vorba despre articolul 40 din capitolul dedicat protecției demnității umane și dreptului la propria imagine. Cât de corect cu toate televiziunile a aplicat CNA acest articol în ultimii 10 – 12 ani, de când a început să se degradeze audiovizualul românesc? Cât de des și cât de ferm a reacționat CNA față de puzderia de emisiuni care au afectat iremediabil valorile intrinseci ale poporului nostru și, extrem de riscant, a schimbat atitudinea tinerilor și adolescenților pentru viitor? Dacă nu am răspunsuri clare la aceste întrebări, eu înțeleg că acum, înainte de campania electorală din noiembrie, CNA trebuie iarăși să dovedească clasei politice care îl domină că este un organism util și servil. Cred că e prea mult!

Să nu mai alergăm după senzațional, să nu fim agresivi, ci calmi și respectuoși, să facem educație prin televiziune.

Televiziunea a devenit principalul canal de informare a publicului românesc. Mă tem însă că a devenit și mijloc de formare. Dvs. ce alte forme de cultură recomandați? 

Eu conduc, din 2011, o organizație neguvernamentală care se ocupă cu educația non-formală, în special a copiilor și adolescenților, dar nu în mod exclusiv. Împreună cu echipa mea de la Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană, organizăm numeroase evenimente de educație ecologistă, dar și alte forme de educație civică, prin intermediul culturii. Ați fi surprinși  dacă ați vedea câți participanți avem și cât sunt de încântați să creeze frumos, pe teme de ecologie. Da, este adevărat, forța televiziunii este deosebit de mare, iar impactul său asupra publicului este imbatabil, creează modele de comportament în societate. De aceea și spun că rolul nostru, al jurnaliștilor de televiziune este unul foarte important în desenarea societății de mâine, iar eu cred că, încet-încet, cu toții ne vom da seama de acest rol și ne vom schimba în timp, în primul rând noi. Să nu mai alergăm după senzațional, să nu fim agresivi, ci calmi și respectuoși, să facem educație prin televiziune. Personal cunosc câțiva jurnaliști care se implică în proiecte de educație non-formală. Sper ca numărul nostru să crească și, de ce nu?, treptat, să reușim să impunem și în programele de televiziune revenirea la rolul educativ pe care îl are mass-media.

Multe posturi TV nu doresc să informeze, ci să deformeze. Cât de important ar trebui să fie impactul informațional, în detrimentul celui emoțional?

Presa a intrat în zodia ei neagră în urmă cu 10 – 15 ani și pentru asta învinovățesc ferm clasa politică. Oamenii politici, de toate culorile, și-au dorit o presă slabă, căci o presă slabă poate fi ușor controlată. Cum poți slăbi a patra putere dintr-un stat? Subfinanțând-o, prin legislație. Cine are pâinea și cuțitul legislației? Oamenii politici. Am închis, iată, cercul. Așadar, dacă presa a ajuns în situația de a deforma realitatea pentru public, în loc să informeze publicul, trebuie să căutăm chei de rezolvare în legislație. În România, presa privată este unul dintre domeniile care nu primește niciun fel de susținere din partea statului, ba dimpotrivă. Presa scrisă a murit tocmai din acest motiv. Televiziunile nu sunt nici ele prea departe de colaps. Dacă Parlamentul ar înțelege cât de important este rolul presei în societate și dacă oamenii politici ar renunța la toxicul obicei de a folosi presa ca pe un instrument de a manipula electoratul, lucrurile s-ar schimba.

Uitându-vă la politică, la Parlament, ca om de televiziune, cum percepeți „evoluția” clasei politice?

Fără să stau pe gânduri, spun că a involuat din anii ’90 încoace, dacă ne referim la mesaje și la dezbaterea politică parlamentară. Legea alegerii membrilor Camerei Deputaților și Senatului prin sistemul uninominal a scăzut mult calitatea celor ce au avut acces în Parlament. Acum, mulți dintre ei au devenit atât de puternici în propriile partide încât se vor regăsi din nou pe liste și astfel se perpetuează un rău deja creat. Dacă societatea civilă nu reacționează și votează, fără să crâcnească, liste de partid, fără să-și manifeste în niciun fel nemulțumirea față de stilul acesta de a face politică, partidele nu se vor schimba de bună voie.

Proiectul de țară de care are nevoie România este creat de noi, dacă știm să spunem stop mediocrității, dacă ne facem curaj să cerem celor ce ne conduc să facă tot ce e mai bun pentru noi.

Mai crede cineva în politică sau în politicieni?

Evident, dacă n-ar crede, absenteismul la alegeri ar fi mult mai mare decât este în prezent. Dureros e că liderii politici, căci lor le aparține responsabilitatea întocmirii listelor de candidați, cunosc speranța infinită a românilor, cum că de data acesta va fi mai bine, că de data aceasta poate nu ne vor mai minți și, în loc să satisfacă aceste așteptări, politicienii exploatează și sfidează buna-credință a alegătorilor.

Care ar fi, în opinia dvs., un proiect de țară necesar, rezonabil și consensual? Cine are capacitatea de a-l coagula și de a-l cataliza?

Proiectul de țară ideal cred că ar fi acela realizat de fiecare dintre cetățenii României. Eu văd acel proiect ca pe un puzzle, în care fiecare piesă ar fi atât de ușor de așezat într-o Românie normală: fiecare român să fie responsabil de ceea ce are de făcut la locul lui de muncă și să facă bine lucrul pe care-l are de făcut, fără să încerce să păcălească pe nimeni, să nu mai stea cu capul plecat, să nu mai manifeste răutate în relația cu ceilalți, să zâmbească mai mult, să rostească întotdeauna adevărul, cu orice risc. Proiectul de țară de care are nevoie România este creat de noi, dacă știm să spunem stop mediocrității, dacă ne facem curaj să cerem celor ce ne conduc să facă tot ce e mai bun pentru noi, nu pentru ei, să ne întoarcem la valori. Poate fi un nou început în orice, putem s-o luăm oricând de la capăt oricând, și în viața profesională, și în cea privată, inclusiv în modul nostru de a ne raporta la orice ne înconjoară, inclusiv la clasa politică.

Am început o viață nouă alături de un om care mă face fericită și așteptăm împreună cu emoție primul nostru copil.

Cum ați trecut peste procesul fostului soț, Darius Vâlcov? Cât de mult v-a afectat?

Cum s-a potrivit finalul răspunsului meu anterior cu această nouă întrebare a dumneavoastră!  Vă vorbeam de puterea și de voința de a lua de la zero un drum în viață. Și eu, și Darius, am decis, în urmă cu mai mulți ani, să o luăm de la capăt, dar fiecare cu viața lui. Am divorțat la începutul acestui an, dar trăiam de mult timp separat. Sunt convinsă că, atunci când doi soți nu se mai înțeleg, pot deveni, separați, prieteni, în loc să rămână împreună dușmani. Avem împreună o fiică pe care o iubim enorm. Este cea mai mare reușită a noastră, dar ea este, acum, singurul punct comun pe drumurile care s-au despărțit definitiv pentru mine și Darius.

Trebuie să avem curaj s-o luăm de la capăt când înțelegem că am greșit drumul. În plan personal, eu am început o viață nouă alături de un om care mă face fericită și așteptăm împreună cu emoție primul nostru copil, care va veni pe lume la sfârșitul anului. În plan profesional, mi-am restartat de câteva ori viața, renunțând la presă pentru politică, apoi renunțând la politică pentru presă, deși nimeni nu credea că voi face față schimbărilor, nici în primul, nici în al doilea caz.

Credeți că fostul dumneavoastră soț este victima statului de drept?

Statul de drept nu poate face victime, dacă e stat de drept. Sintagma aceasta este una desebit de importantă pentru democrație și regret faptul că a devenit, mai degrabă, o expresie cu conotație peiorativă. Mi se pare absurd ca statul de drept, care definește, de fapt, puterea legii, să ajungă să fie perceput ca un element negativ, care generează tot răul din societate. Impunerea legii nu ar trebui să fie o sperietoare într-un stat democratic, căci dacă nimeni nu e mai presus de lege, atunci totul merge strună. Categoric, nu sunt de accord cu cei care folosesc această sintagmă a ”statului de drept” ca pe o expresie a răului.

Care sunt proiectele dvs. de viitor?

Tocmai deschidem, la București, Festivalul Internațional de Film Ecologist ECO FEST, aflat la a șasea ediție. Este singurul festival de acest gen din România. Juriul, format din personalități de pe patru continente, va avea în acest an o misiune foarte grea, pentru că filmele din festival au fiecare, dincolo de mesajul ecologist, și o calitate artistică de necontestat. Anul acesta, în cadrul festivalului vom organiza pentru copiii și adolescenții participanți workshopuri de creație și le vom insufla dragostea pentru natură prin mici doze de cultură. Educația pentru ecologie prin cultură reprezintă proiectul meu de suflet și îmi doresc să reușesc să atrag cât mai multe școli să ia parte la astfel de programe, de dragul viitorului copiilor de azi.(Preluare Qmagazine.)