La două zile după ce am făcut materialul filmat cu camera ascunsă la Complexul Sportiv „Plaja Olt“, am primit o informație pe care am verificat-o. Administratorul Sorin Drăghici, cel care are pe mână peste 350 miliarde de lei vechi, banii slătinenilor, este cercetat penal într-un dosar de furt. Suma pentru care este cercetat depășește câteva sute de milioane de lei vechi.
În acest moment, dosarul lui Sorin Drăghici este înregistrat și se află pentru cercdetări la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, având numărul 1769/P/2014. Legăturile lui Sorin Drăghici cu Darius Vâlcov și Minel Prina sunt de notorietate, acesta fiind văzut de foarte multe ori în compania celor doi la diferite evenimente. Nu știm dacă actualul primar interimar al municipiului Slatina, Emil Popa, are cunoștință despre acest fapt. Ne întrebăm cum este posibil ca un bun al tuturor contribuabililor din orașul Slatina să fie dat spre administrare unui om cercetat penal pentru furt.
De fapt, pe slătineni credem că nu-i mai miră nimic, din moment ce noi am fost conduși de un primar chiar condamnat penal.
Totuși, așteptăm din partea conducerii Primăriei Municipiului Slatina un punct de vedere asupra acestui aspect sesizat de noi.
Dacă vom fi tratați cu aceeași indiferență ca și până acum, din partea primarului Emil Popa, atunci ne rezervăm dreptul să spunem clar că la conducerea Municipiului Slatina se află în continuare „FRĂȚIA MAFIOTĂ“.
Ne plingeam ca numai batrinetul ne conduce, uite ca au venit si tinerii la putere, bv baieti, ce o sa va mai judece istoria, hoti ordinari!!!
Primare trezestete nu mai sta ca prostul în primărie fa ordine dobitocule ca ești destul de mare la stat nu mai accepta sa fi manipulat de țiganul ala de Oprescu !!!!!!!
O DENIGRARE URATA LA COMANDA IL CUNOSC FOARTE BINE PE ACEST BAIAT ESTE FALS TOTUL SPUNE CINE IA FACUT PLANGERE SI DE CE SI O SA VEDETI ADEVARATELE LEGATURI
AM CAUTAT DOSAR PE JUDECATORIA SLATINA NU EXISTA
IATA DOVADA
Portal > Judecătoria SLATINA > Căutare dosare > Rezultate căutare dosare
Rezultate căutare
Apasă aici pentru o căutare nouă
Sortare după:
Nu am găsit niciun rezultat pentru 1769/P/2014.
Sugestii:
Asigurați-vă că sunt ortografiate corect cuvintele.
Încercați să utilizați sinonime sau căutări asociate.
Încercați să lărgiți căutarea căutând din alt site.
Încercați să eliminați rafinările de căutare sau utilizați cuvinte cheie mai generale.
Dosarul nu se afla pe rol la Judecatorie Dani. Este in curs de cercetare la Parchet.
In data de 08.04.2016 sa primit clasare dosar la faptele reclamate de Sc condor paduraru srl ! La revedere articol la comanda!