Indiferent ce vor spune membrii PNL Olt sau alte persoane, de foarte mult timp și până în momentul actual în interiorul organizației se duce un război pe față între președintele Liviu Voiculescu și fantoma deputatului Gigel Știrbu, care de-a lungul carierei politice – mai lungă în vârstă decât Matusalem, nu a făcut nimic altceva decât să pună pe primul plan interesul personal. Așa cum o hienă așteaptă să se înfrupte din resturile ospățului unui leu, așa și deputatul a așteptat ca alții să muncească pentru el și el să beneficieze de măduva din ciolan.
Două evenimente importante pentru Organizația PNL Olt au avut loc și încă o dată Știrbu a dovedit că este un om fără caracter, care îi tratează cu indiferență și chiar dezgust pe membrii partidului.
La întâlnirea pe care au avut-o toți aleșii locali ai PNL Olt și conducerea partidului a participat și acest individ, care prin județul Olt nu mai este văzut decât atunci când încearcă să taie trandafirii din curtea vilei de miliarde de lei. Senatorul Liviu Voiculescu a postat pe pagina personală de Facebook date despre întâlnire și chiar două fotografii cu măscăriciul politic. La el nimic! Neant!
Un alt eveniment important a avut loc la București, unde s-a ales conducerea Organizației Seniorilor Liberali din cadrul PNL. Senatorul Liviu Voiculescu postează din nou imagini și informații și totodată salută și felicită alegerea președintelui OSL Olt, Gigi Ghencea, în funcția de membru în Biroul Executiv al OSNL. Un lucru de care întreaga Organizație din Olt ar trebui să fie mândră!
Gigel Știrbu marchează și el pe pagina personală evenimentul, nu uită să se laude cu faptul că este prieten bun cu președintele ales al OSNL, Victor Paul Dobre și cam atât… Niciun cuvânt despre Organizația PNL Olt, despre Gigi Ghencea.
Cu aceeași indiferență ar trebui tratată de către toți membrii PNL această fantomă a trecutului, care la alegerile viitoare va cerși din nou votul locuitorilor județului Olt.
George Radu
Este o marota a muncii depuse in Organizatia Judeteana Olt a PNL..
Unii cu sapa..altii cu mapa!
La fel cum, actuala conducere a PNL Olt, prin reprezentantul ei senatorul Voiculescu ( Mamba) care , uneori, ne transmiote salutari de pe plajele din Spania langa fosti sau actuali membri ai ONJN ( Oficiul National al Jocuruilor de Noroc), apare ,,in piata,, rar, neobservat, crezand ca, la viitoarele alegeri ,,va rupe gura targului,, si va obtine ceea ce nu se va mai putea: un post de senator si unul de deputat. Vremuri trecute, taica…..apuse!
Le recomand tuturor ,,MAI-istilor,, din PNL Olt (nu putini) sa se reorienteze catre alte zari politice, daca mai sunt interesati si DACA MERITA!
Personal, ca activitate politica (pana acum), acord nota 3, cu indulgenta OJ Olt a PNL,, mai ales dupa ce mentorul lor, dl.Orban-cel care ieri a fost scuipat si injurat la usile Parlamentului Romaniei-poate pe buna dreptate- a fost tradat de catre aceasta!
Tradare, tradare,,, dar sa stim si noi (noi nu uitam!!!!)!