La ora la care scriu acest material, ar fi trebuit să fiu prezent la Biblioteca Județeană ,,Ion Minulescu„, unde Varujan Vosganian își lansează cartea ,,Copiii războiului„. Nu contest capacitatea intelectuală de scriitor și nici pe cea de politician, cu toate că din punctul meu de vedere ar fi trebuit să se afle după gratii de foarte mult timp și cartea să fie lansată la Jilava sau Poarta Albă.
Trecând peste toate aceste aspecte, hai să vă spun de ce nu particip la lansare, cu toate că am primit invitație.
De obicei, la sfârșit de săptămână, împreună cu familia, îi fac o vizită soacrei mele și, bineînțeles, când plecăm, nu plecăm cu mâna goală: un borcan cu murături, o sticlă cu bulion, compot și gemuri și nu în ultimul rând, o prăjitură delicioasă, de casă. Soacra mea, cu toate că are o anumită vârstă, este la curent cu politica și știe foarte bine ce aberații pot să debiteze unii politicieni. Aflând în urma unor discuții că azi urmează să merg la lansarea de carte și să stau față în față cu Varujan Vosganian, într-o punguță, soacră-mea mi-a dat trei ouă, cu următoarea rugăminte: ,,Dacă te întâlnești cu boul ăsta care consideră că eu fac evaziune fiscală cu cele șapte găini pe care le am, dă-i cu ouăle în cap și întreabă-l – dacă tai cocoșul, vine el să calce găinile? „
Grea dilemă pe capul meu rugămintea soacrei.
Dacă mergeam la lansare, trebuia să îmi mențin promisiunea și să îi sparg în chelie ouăle. Nu cred că puteam să fac doar acest lucru și îl asortam și cu un scuipat sau două. Vă dați seama că puteam să declanșez un scandal și eram, probabil, pus într-o lumină proastă față de mai mulți prieteni pe care îi am în Organizația ALDE Olt. Un alt lucru care m-a determinat să nu merg este faptul că nu știu dacă acest bou merita să stric pe el cele trei ouă, folosite mult mai bine pentru o omletă.
Să mă PIȘ pe el , și vorba lu Pampa , ,, să-i fut muierea-n pat,,
” Nu cred că o persoană normală psihic îşi poate imagina că legea şi actul justiţiei sunt juste. Toată lumea știe sau ar trebui să ştie că există o lege şi o justiţie pentru cei bogați și altele pentru cei săraci deşi teoretic sunt unanim aplicabile”.
In dosarul 10882/311/2010, procurorul D.N.A. Marin Calusaru practicand acelasi mod de lucru ca Mircea Negulescu ajutati de judecatorii PETCAN ROMEO-IULUAN si CONSTANTIN LUIZ si omologii lor de la Curtea de Apel Craiova le-au dat martorilor mincinosi cate 100 milioane lei vechi, pentru a sustine declaratiile mincinoase intocmite si scrise de politistii.
Asta e JUSTITIA din ROMANIA!!! ,,Majoritatea procurorilor si judecatorilor sunt niste criminali, dar cum nu au avut parte de publicitate foarte putini oameni cunosc acest aspect. Stiti cati bani si ce salarii nesimtite primesc acesti oamenii ce apara infractorii carora le dau sentinte asa de mici la sume atat de mari si oameni nevinovati zac in puscarii ?.
Cat de ,, labili psihic” pot fi uni magistratii s-a condamne oameni la puscarie, pentru ca nu le da casa si masina (vezi Decizia penala nr. 720 din data de 06.05.2016, dosar 10462/311/2012) intocmit de nasa procurorului DNA Marin Calusaru, Anca Elena Anuta actual PRIM-PROCUROR al Parchetului de pe langa Tribunalul Olt si judecatorii Croitoriu Catalina Genua (fina procurorului DNA Marin Calusaru, cu apartament primit cadou de la Sandu Anghel zis mondialul, actual judecator la Tribunalul Dolj) si Chircusi Nicolae Catalin precum si omologii lor de la Curtea de Apel Craiova. Acest grup de crima organizata au furat probe din dosare (inregistrarile camerelor de supraveghere , tahografele si actele camioanelor etc, etc.).
DACA FURI MILIARDE RAMAI CU BANII SI PRIMESTI PEDEAPSA CU SUSPENDARE. Procurorii si Judecatorii sunt singurii infractori ocrotiti de legile speciale care incalca Constitutia. Legile din ROMANIA intretin coruptia si nimeni nu doreste asanarea ei. Da, procurorii, militienii si judecatorii fac jocurile infractorilor. Ei se fac complici la infractionalitate si sunt marii corupti ai Romaniei. Justitia prefera sa distruga destine, cariere, familii, au ucis indirect oameni care s-au trezit peste noapte cercetati abuziv, hartuiti in dosare penale deschise la comanda !!!!
Carui procuror sau judecator i-a fost mila cand a zarit si a privit ochii condamnatului plansi de atata nedreptate? El nu cerea favoruri, cerea dreptate! Avea mainile pline cu inscrisuri, cu probe care n-au contat nici o secunda in stabilirea “ADEVARULUI JURIDIC”!!!
Acesti criminali i-au calcat in picioare dreptatea, onoarea si demnitatea de cetatean al ROMANIEI!
Suntem o țară în care ,,OAMENII NEVINOVATI ZAC IN INCHISOARE” deoarece unii procurori cu o mentalitate criminală au coordonat și continuă să coordoneze (din diverse funcții) o parte importantă a sistemului de justitie din Romania, o țară în care acești indivizi au supus și supun cetățenii acestei țări unui real genocid ! Niște mizerabili (ZDRENTE, cum spune procurorului D.N.A. Mircea Negulescu) care au făcut o facultate de drept cum se fâcea dreptul în anii ’50!. Să ai origine discutabila si presedintele ROMANIEI la propunerea CSM te face procuror sau judecator!
„În spatele fiecărei averi mărețe găsești o infracțiune.” – HONORE DE BALZAC