De peste trei ani de zile am fost aproape, am susținut și am apreciat oamenii care au fost adevărați membri de partid în Organizația AUR Olt, oameni loiali președintelui George Simion și oameni care au intrat în partid doar pentru a încerca să schimbe ceva în acest județ roșu. De fiecare dată când am spus adevărul despre escrocii din partid, despre oportuniști și mai ales despre cei care au venit în partid pentru interesul propriu, am fost înjurat, amenințat și subiect pentru conturile false de pe rețelele de socializare ale acestor escroci. Membrii de partid din AUR care mă cunosc la adevărata mea valoare m-au apreciat și de multe ori s-au întâlnit cu mine fără să știe conducerea AUR Olt, de parcă eram în ilegalitate și mi-au cerut sfatul. La toți le-am spus să reziste la presiuni, să nu părăsească partidul pentru că în preajma alegerilor lichelele își vor arăta adevărata față. Le-am spus că aceste lichele care se erijează în coordonatori AUR pe județul Olt sunt vândute atât la PSD, cât și la PNL și vor distrugerea partidului pentru ca la alegeri AUR Olt să nu le facă probleme jupânilor locali.

Azi avem încă o dovadă referitor la ceea ce am spus de ani de zile. O lichea ordinară, un fost milițian, pe nume Florin Cârstea, care poza în mare lider AUR și arborase steagurile partidului la locuința din Brebeni. A uitat cu desăvârșire de minciunile spuse în județ și a trecut la PSD împreună cu lacheii apropiați, primind în schimbul acestei ordinare măgării politice promisiunea că va candida în Brebeni pe listele partidului roșu.

Îmi pare rău că acord spațiu în ziarul ,,Ținta” acestei lichele politice, acestui individ care a mințit în stânga și în dreapta, acestui infractor, pentru că în momentul în care furi banii partidului și ceri bani la oameni de afaceri cu promisiunea că o să îi pui cap de listă la Senat și Deputați te numești INFRACTOR. Individul a dovedit că interesul personal este mai presus de orice doctrină politică și tot ce a făcut până acum pozând în lider AUR a fost doar o mizerie prin care a dorit să forțeze anumite uși, pentru a se vedea primar în Brebeni. Problema este că în acest moment milițianul are doar o promisiune din partea PSD că va candida sub această siglă, dar să înțeleagă că în Brebeni nu există doar pesediști, ci și alte organizații politice care vor avea candidați. Să nu fie sigur că va obține funcția de primar doar prin minciună, pentru că avem atâtea dovezi despre infracțiunile pe care le-a făcut cu ani în urmă când era milițian, cât și de când s-a erijat în lider AUR Olt.

Cei trei trandafiri pe care și i-a prins azi la butonieră au ghimpii ascuțiți și cei care poate azi, în actuala conjunctură politică i-au întins o mână, nu vor uita niciodată înjurăturile cu care îi gratula milițianul! Când va veni momentul, vom publica înregistrările făcute chiar în sediul AUR Olt, pentru ca toată lumea să vadă ce escroc este actualul candidat PSD la Primăria Brebeni!

În acest moment AUR Olt este într-o debandadă totală la nivel de județ, unde aproximativ 90 % dintre organizații sunt vândute. Celebrul Garcea trebuie să înțeleagă că în politică nu este vorba despre un stand-up comedy și a intrat într-o hazna politcă în care până și rahatul este roșu. Poate că s-a convins în sfârșit cu cine are de-a face în Olt și dacă se dorește a fi un om corect și cinstit din punct de vedere politic, să fie dispus la un dialog cu cei care de ani de zile mănâncă politică la micul dejun.

Cu excepția Organizației AUR Slatina, coordonată de Gabriel Dima Buliteanu, cel care urmează să se bată de la egal la egal cu actualul primar PSD, Emil Moț, marea majoritate a organizațiilor din județ sunt deja în scenarii politice, ori în curs de desființare.

Nu ar fi exclus să se trezească actorașul Garcea că după alegeri nu va mai avea aproape și cu un rezultat bun decât pe… Leana din Slatina, Costel din teritoriu lipsind cu desăvârșire.

Poate cineva trage un semnal de alarmă în AUR Olt și se încearcă o reevaluare totală a infiltraților din alte partide.

Treziți-vă, pentru că după alegeri vă veți trezi că Oltul este pe ultimul loc!

George Radu