În momentul în care am scris că viitorul candidat la Primăria Slatina din partea PNL Olt va fi unul din import și nu unul din interiorul partidului, am fost luați în râs. În cursul zilei de ieri, ceea ce noi știam de aproximativ două luni de zile s-a adeverit. Un individ pe nume Mario De Mezzo, fost paharnic șef și pește al primarului George Păunescu, a fost prezentat în Biroul Municipal al PNL Slatina drept salvatorul municipiului.

Acest lucru a creat mari tensiuni și Organizația Municipală stă pe un butoi de pulbere al cărui fitil a fost aprins. La prezentarea candidatului de către președintele PNL Olt Liviu Voiculescu au participat mai puțin de jumătate din membrii biroului, iar cinci dintre cei șapte consilieri municipali ai PNL au lipsit. Supusă la vot candidatura lui Mario De Mezzo, a fost aprobată de către cei prezenți cu o singură excepție, în persoana consilierului municipal Ionuț Comănescu, care s-a abținut.

În cursul serii și în această dimineață, i-am contactat pe o parte din membrii Biroului Municipal care au absentat și in corpore aceștia ne-au spus că nu sunt de acord cu individul adus de Liviu Voiculescu pe filiera lui Rareș Bogdan. Dezamăgirea adevăraților membrii PNL care au fost lângă partid în momente critice și care au pus umărul la consolidarea Organizației în municipiul Slatina este foarte mare și acest joc politic este etichetat drept o bătaie de joc la adresa slătinenilor.

Avem informații că o parte din membrii Organizației Municipale Slatina urmează să ia în scurt timp o hotărâre cu privire la viitorul lor politic în PNL. Prezentăm câteva din declarațiileacestora:

,,Nu credeam că Liviu Voiculescu poate fi un om atât de mărunt, care să cadă în capcana unor jocuri politice meschine, ce sunt puse la punct de interese de grup care vor să pună mâna pe orașul nostru.”

,,M-am convins că tot ce am încercat să construim în PNL Slatina, cu o echipă performantă, poate fi distrus de către un singur om, care încearcă să își protejeze doar interesele lui personale.”

,,Urmează să ne întâlnim o parte din membrii Organizației Slatina și să hotărâm ce facem în continuare. În semn de protest față de candidatura lui Mario De Mezzo, impusă de Liviu Voiculescu și cei din apropierea lui, cred că noi, consilierii municipali care nu am participat la ședință, ne vom da demisiile.”

,,Acum mi-am dat seama că în politică, persoane care doresc cu adevărat binele unui partid și doresc o schimbare la nivel local nu au ce căuta. Sunt convins că acele sondaje anunțate în interiorul partidului, în care noi am crezut și am considerat că vor fi corecte, au fost doar metode de a ne distrage atenția de la lucruri mult mai importante. Aducerea unui candidat din import consider că nu reprezintă decât lupta personală a unor indivizi pentru a pune mâna pe orașul nostru și mai ales pentru ca în următorii ani să devalizeze un buget de sute de milioane de euro.”

Aceasta este situația din PNL Slatina și în mod sigur urmează să aibă loc mișcări politice importante. Liviu Voiculescu nu a înțeles că o organizație locală nu poate fi coordonată și subjugată de interesele unor indivizi de la centru. Așteptăm să vedem și alte reacții ale celor ce se opun candidaturii la funcția de primar a lui Mario De Mezzo și suntem curioși dacă oamenii de bună credință din PNL vor reuși să destructureze rețeaua constituită în jurul președintelui Liviu Voiculescu.