În mijlocul campaniei de vaccinare, care merge tot mai greu, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că, în următoarea perioadă, vaccinul nu va mai fi gratuit pentru români. Declarația este și cinică și penibilă în contextul în care pandemia nu s-a terminat, iar acesta este cel mai important instrument în puterea statului. Prostie, interese economice sau șantaj la adresa românilor?
Dacă românii vor trebui să scoată bani din buzunar, campania de vaccinare pe termen lung, nu va fi un semieșec ca acum, va fi o tragedie.
Desigur, nu este prima dată când Ludovic Orban face presiuni pentru a privatiza sănătatea. Să ne amintim că, împreună cu Victor Costache, ministru al sănătății în mandatul lui, au încercat să vândă sistemul de sănătate printr-o ordonanță de urgență care permitea acces nelimitat al spitalelor private la decontări din programele naționale de sănătate. Oare ce s-ar fi întâmplat în această pandemie dacă le-ar fi ieșit mișelia?
PSD a luptat atunci cu interesele economice ale liberalilor și o va face și acum. Vaccinarea trebuie să rămână gratuită. Orban să se abțină de la jocurile economice meschine! Este treaba statului să aibă grijă de toți cetățenii în această criză, care nu se va termina în această vară.
Liberalii sunt loviți de pandemia secretomaniei. În mandatul lor, transparența mult clamată a avut de suferit și are în continuare. Ce fel de surprize mai ascund liberalii? Înghețarea pensiilor și a salariilor? Creșterea vârstei de pensionare?
Sper că astăzi, în Parlament, premierul nu va face doar figurație politică. Românii trebuie să aibă parte de o dezbatere parlamentară consistentă, nu doar să-l vadă pe Cîțu cum citește de pe foi. PSD are specialiști pregătiți să contribuie la un PNRR care să fie cu adevărat în interesul tuturor românilor. Noi ne ținem de cuvânt. Sper că și liberalii vor fi mai transparenți și mai deschisi de data aceasta.
Senator de Olt Paul STĂNESCU
Niciun Comentariu