În această dimineață, după apariția în ziarul ȚINTA a articolului ,,Liviu Voiculescu îl sabotează pe Gabriel Bultieanu,, președintele PNL Olt a ținut să dea un drept la replică pe conturile personale de Facebook. Acest material are aproximativ 10.000 de vizualizări și suntem chiar măguliți de atenția acordată.Știm foarte bine că articolul a deranjat unele persoane din conducerea PNL și că reacția a fost mai mult impusă lui Liviu Voiculescu, la solicitarea expresă a unor ,,voci,,. Mai precizăm că înainte de publicarea articolului, directorul ziarului ȚINTA, George Radu, a avut o convorbire telefonică privată pe această temă cu Liviu Voiculescu, lucru ce poate fi dovedit, dar negat de către acesta din urmă. Încă o dată ținem să precizăm că atât Liviu Voiculescu, cât și Gabriel Buliteanu sunt doi politicieni ce merită tot respectul, dar de fiecare dată vom taxa declarațiile necontrolate ce îi pun într-o lumină proastă pe unul sau pe altul. Am promis că vom publica în ziar ceea ce Liviu Voiculescu a scris pe conturile personale, doar pentru a dovedi că ne respectăm, cu toate că nu este un drept la replică sosit pe adresa redacției, așa cum ar fi fost normal. O singură rugăminte mai avem la domnul președinte Liviu Voiculescu, aceea de a preciza clar și fără ocolișuri cât ține perioada de interimat a lui Gabriel Buliteanu și când va fi evaluată activitatea acestuia.
,,Dupa ce, in urma cu mai bine de doua luni, am sustinut cu entuziasm numirea domnului Gabriel Buliteanu in functia de presedinte interimar al Organizatiei PNL Slatina, astazi mi se pare aproape amuzant sa fiu acuzat intr-o publicatie locala ca il sabotez. Si este de-a dreptul hilar sa fie asociata aceasta speculatie gazetareasca cu un parti-pris cu adversarii politici.
Asadar…sa demontam! Punctual:
1.Presedintele unei filiale numit pana la organizarea alegerilor prin conferinta de alegeri se numeste INTERIMAR. (Va place sau nu, domnule ziarist, asta prevede statutul).
2.Discutiile preliminare desemnarii domnului Buliteanu ca presedinte interimar au evidentiat clar ca perioada de interimat este, totodata, o perioada de reorganizare si revigorare a organizatiei, de repornire si turare a motoarelor. Cat de bine a fost manageriat acest lucru se vede (cum altfel?) in urma unei analize. Analiza care poate statuta ulterior, prin vot, functia de presedinte al PNL Slatina si care nu se rezuma doar la numarul noilor membri cooptati in randurile partidului. Simplu, statutar, pe intelesul tuturor.
3.Din cate cunosc eu ca presedinte al PNL Olt, filiala noastra inca nu a nominalizat un candidat la Primaria Slatina. Atata vreme cat nu s-a stabilit si nu s-a comunicat in mod oficial acest lucru orice “nominalizare” aparuta in spatiul public este speculativa si irelevanta.
4.Presedintele unei filiale nu primeste ordine decat de la forul superior pe linie de partid; nu incheie intelegeri de culise cu adversarii politici, nu-si saboteaza colegii si nu se lasa intimidat de penita sarcastica a unor gazetari care pun afinitatile personale inaintea verticalitatii meseriei de jurnalist.
5.Intentiile personale de viitor imi apartin exclusiv si, cu siguranta, ele nu depind de statuarea unei persoane intr-o functie politica, cu atat mai putin de aceea de presedinte al Organizatiei Slatina. In eventualitatea participarii mele la orice scrutin electoral (lucru pe care nu-l certific), ma voi baza pe sprijinul unei intregi echipe, nu pe al unui om.
6.Declaratia pe care am facut-o publica la numirea d.lui Buliteanu in functia de presedinte interimar al PNL Slatina mi-o mentin si mi-o asum. Reamintesc si reiterez ca d.nul Buliteanu are “mana libera in formarea echipei sale si in modul in care intelege sa redea celei mai importante organizatii a filialei judetene demnitatea, importanta si maretia, calitati impuse de prestanta si valoarea istorica a partidului nostru”. Cat de bine a reusit acest lucru va decide nu Liviu Voiculescu (!!), ci intregul Birou de Conducere al PNL Olt,,.
Niciun Comentariu