20170827_12265020170827_122737

În ultimul timp, am observat o lipsă totală de comunicare în sânul Organizației PNL Olt. Departe de mine gândul de a aduce acuzații liderilor partidului care știu ce înseamnă politica și ce trebuie să le spună locuitorilor județului și mai ales locuitorilor municipiului Slatina.

De foarte mult timp, un consilier parlamentar ce se visează candidat la viitoarele alegeri pentru Primăria Municipiului Slatina, Ionuț Comănescu, o figură ștearsă din interiorul partidului, caută prin orice metode să se facă cunoscut. Nu credeam vreodată că o să scriu despre acest individ care în ultimul timp a început să facă și pe ziaristul de partid. Dar ultima postare m-a enervat foarte tare și mi-a adus aminte de un maidanez de la ghena de gunoi a blocului meu, jigărât și bolnav, care vroia să facă pe viteazul mârâind și arătându-și colții tociți.

Bravul PNL-ist Ionuț Comănescu a făcut o postare pe rețelele de socializare, arătând un morman de moluz ce își duce existența de luni bune la ieșire din municipiul Slatina. În încercarea lui de a deveni senzaționalul luptător pentru dreptate în Slatina, ce deja se vede primar al municipiului, nu a avut bunul simț să se intereseze despre ce este vorba. Scurt și cuprinzător, a anunțat pe rețeaua de socializare că mormanul de moluz este lăsat spre păstrare de către firma CAFMIN SRL, al cărei administrator este Cristian Tomescu. Zeci de like-uri și comentarii de felicitare la adresa bravului PNL-ist, luptător pentru dreptate.

Curiozitatea m-a împins să fac ceva investigații și să văd cum stau lucrurile cu adevărat. Acel morman de moluz, de resturi de beton și pământ, este una din moștenirile lăsate municipiului Slatina de către defuncta firmă SC TEHNOLOGICA RADION, firma administrată de Cristian Tomescu neavând nicio implicare.

Cum este zi de duminică, și de obicei lumea își vede de treburile personale, am dorit să găsim o rezolvare a acestui aspect chiar urât pentru municipiul Slatina. L-am sunat pe administratorul societății CAFMIN SRL, i-am explicat situația și l-am rugat, cu toate că nu avea nicio obligație morală în privința resturilor lăsate pe stradă, să încercăm să rezolvăm situația.

Sinceri să fim nu credeam ca într-o zi liberă să găsim atâta deschidere la un om de afaceri ce a fost blamat mai în toată presa din județul Olt. Cu mâna pe inimă vă spunem că în nici două ore, de la societatea respectivă a venit unn camion și o volă și a început să încarce moluzul.

Un lucru extraordinar putem să zicem rezolvat cu ajutorul bunăvoinței unui om.

Cât despre ,,ziaristul PNL-ului Ionuț Comănescu, nu putem decât să-i urăm succes și să sperăm ca peste trei ani de zile să-l găsim în postura de candidat la fotoliul de primar al municipiului Slatina.

Până atunci, îl sfătuim să nu mai mintă și să dezinformeze locuitorii în goana după senzațional și like-uri pe conturile de socializare.