Persoane rău intenționate și mai ales o serie de așa ziși pescari sportivi, care de altfel se ocupă cu braconajul pe râul Olt, sub paza și protecția autorităților locale, și mai ales a AJVPS Olt, au lansat în spațiul public un zvon prin care spun că pescarii sportivi nu vor mai avea voie să pescuiască în cele trei baraje de pe râul Olt, ce urmează a fi privatizate.

Interesul acestui grup este unul pur material, pentru că în momentul privatizării, unele își vor pierde o parte din domeniul de activitate, iar altele nu vor mai putea bracona zeci de tone de pește. Adevărații pescari sportivi știu că indiferent cât au încercat asociațiile non-guvernamentale să stopeze braconajul, acest lucru nu a fost realizat nici până acum.

Nu există pescar sportiv care să nu fi văzut cu ochii lui cum indivizi fără scrupule bagă setcile mono-filament chiar și ziua în amiaza mare. Nu există niciun fel de control asupra cantităților de pește recoltate de așa-zișii pescari comerciali autorizați, ce în fapt sunt doar braconieri cu acte în regulă. Nu există niciun control financiar asupra uriașelor cantități de pește comercializate de aceștia.

Există doar dezastrul și depopularea piscicolă de pe râul Olt, aducător de sume uriașe de bani în buzunarele unor infractori.

Acum, când au aflat că trei lacuri de acumulare vor fi privatizate și va veni un investitor care practic o să le taie robinetul aducător de bani, au intrat în fibrilații. Încearcă și de fapt aproape au reușit să-i mintă cu nerușinare pe adevărații pescari sportivi că nu vor mai avea voie să pescuiască sau vor plăti taxe de pescuit fabuloase.

Am reușit să luăm legătura cu viitorul administrator al celor trei baraje și am aflat că urmează să fie investite sume mari de bani atât pentru popularea în folosul pescarilor sportivi, cât și popularea cu specii indigene de pește, ce urmează să fie recoltate și comercializate legal. Vor fi create aproximativ 50 de locuri de muncă, iar barajul Slatina va fi redat integral pescuitului sportiv.

Pescarii sportivi care vor pescui în aceste baraje o vor face în baza unui permis pentru care vor plăti o sumă cu mult mai mică decât plătesc acum la AJVPS. Persoanele din municipiul Slatina și din localitățile limitrofe barajelor vor beneficia de o serie de facilități. Pescarii sportivi pensionari, cu un grad de handicap sau invaliditate, elevii și studenții vor plăti taxe modice sau nu vor plăti nimic, având dreptul să pescuiască sportiv, cu reținerea unei cantități modice de pește, ce va fi stabilită după discuții între administratorul barajelor și reprezentații pescarilor sportivi.

Cele trei baraje vor fi păzite de o firmă particulară de pază și pentru oricine va încerca să braconeze, cu plasă sau alte unelte interzise prin lege, înseamnă automat dosar penal. Bărcile pescarilor sportivi vor fi înregistrate și vor primi o autorizație de deplasare pe luciul de apă. Niciun picior de braconier cu plase sau celebrii ,,electricieni nu vor mai avea curajul să riște ani de pușcărie. Pentru prima dată pe râul Olt va fi instaurată cu adevărat disciplina pescuitului sportiv! Cei care acum nu sunt de acord cu această privatizare, sunt exact acei indivizi care niciodată în viața lor nu au practicat un pescuit sportiv. În momentul în care toată documentația va fi finalizată și administratorul va intra legal în posesia celor trei baraje, va fi organizată o întâlnire cu pescarii sportivi și împreună vor stabili ceea ce trebuie făcut în continuare pentru râul Olt și practicarea unui pescuit decent.