Organizația condusă de președintele Liviu Voiculescu dovedește încă o dată că acesta a reușit să clădească în jurul său o echipă omogenă și bine intenționată. Pentru alegerile europarlamentare, Filiala Olt a avut o normă de 31 de mii de semnături de susținere. La ședința Biroului Central, Liviu Voiculescu și-a asumat 40 de mii și în final, pe întreaga organizație au fost strânse, centralizat și trimise la București nu mai puțin de 43 de mii de semnături. A fost un efort deosebit din partea tuturor membrilor de partid care au fost coordonați și mai ales îndrumați de persoana ce este considerată de foarte mulți sufletul partidului, secretarul general Ana-Maria Ciaușu. În municipiul Slatina au fost strânse 6200 semnături, la Caracal 2860, Balș 3000, Scornicești 2810 și Piatra Olt 680, acestea fiind orașele care și-au depășit cu mult targetul inițial. Surprize plăcute pentru Organizația PNL au fost în comuna Bârza, unde s-au strâns 174 semnături, comuna comunistă Dobrun – 150, Movileniul primarului PSD – Tomiță – 265 și fieful deputatului Dan Ciocan, din Rotunda – 200.

Cele 43 de mii de semnături dovedesc că lupta politică din județul Olt începe să prindă noi contururi și Organizația PNL Olt devine pe zi ce trece o mașinărie de luptă funcțională și bine întreținută, împotriva PSD. Pe sursele noastre am aflat că președintele Liviu Voiculescu pregătește noi surprize adversarilor politici.