ÎN SCORNICEȘTI, SE LUCREAZĂ LA EXTINDEREA REȚELELOR DE APĂ ȘI CANALIZARE
Lucrările pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare ale Companiei de Apă Olt, în orașul Scornicești, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”, sunt în plină desfășurare.
Acum, se lucrează pe străzile Teiuș și Coastei, unde se introduc rețele de canalizare noi și se fac racorduri.
Pe strada Peneș Curcanul, unde s-au extins rețelele de apă și canalizare se va face inspecția video, la fel ca și pe străzile Paltinului și Poștașului, unde s-au executat rețele de canalizare noi.
Noi lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare vor începe pe strada Mărgineni.
CĂTĂLIN UȘURELU, DIRECTOR GENERAL COMPANIA DE APĂ OLT:
„Lucrările la Scornicești se desfășoară conform graficului, echipele noastre sunt, în permanență, pe teren și le monitorizează pentru că vrem să se lucreze bine și să nu avem probleme, ulterior.
Vom moderniza complet infrastructura de apă și canalizare din orașul Scornicești pentru că, în ultimii ani, singurele investiții mari care s-au făcut și se fac în acest oraș sunt cele ale Companiei de Apă Olt.
Noi investim în această comunitate, în creșterea nivelului de trai al cetățenilor și vrem să le aducem tuturor, la poartă, rețelele de apă și canalizare.
Respectăm această promisiune pentru că oamenii din Scornicești merită să aibă un trai mai bun, mai sigur, mai sănătos.”
🚰Compania de Apă Olt investește, în orașul Scornicești, aproximativ 28 milioane lei.
Rețeaua de apă se extinde pe 20 de kilometri, iar rețeaua de canalizare pe 20, 7 kilometri.
Niciun Comentariu