Este dovedit faptul că în Primăria Slatina, mai ales pe linie de urbanism, s-a dezvoltat o adevărată mafie imobiliară, în care beneficiarii direcți sunt angajații. Deja o serie de indivizi s-au implicat în construcții și în cumpărări de terenuri, cu ajutorul și al juriștilor din cadrul primăriei, care aplică legea după cum le dictează interesele personale sau interesele colegilor de afaceri. Primăria stă pe un butoi de pulbere și în scurt timp DNA va face o nouă vizită în care vor fi vizați în mod direct cei care au transformat o instituție publică într-o afacere personală.

Primarul Emil Moț este tot mai greu de găsit în primărie, fiind probabil ocupat cu alte probleme personale, față de dezvoltarea afacerilor prin interpuși. Nu știm dacă a pierdut total controlul angajaților, dacă este pe mână cu ei sau pur și simplu are lipsă de informații. Construcția unor vile de locuințe în cartierul Steaua încalcă orice legi ale urbanismului, dar chiar și fără toate autorizațiile necesare, au fost ridicate. O judecătoare, cunoștință bună a primarului Emil Moț, a reușit să blocheze o contstrucție pe un teren particular cu care se învecinează, invocând motive puerile ce stârnesc hazul, dar aplicate ca la carte de Serviciul Urbanism. O nouă afacere a fost pusă la cale cu puțin timp în urmă și s-a reușit cumpărarea unei mari suprafețe pe Dealul Grădiște, pulifricii fiind băgați la înaintare exact ca pe timpul lui Darius Vâlcov.

Dacă acesta din urmă le lăsa pulifricilor doar resturile de la tortul din care se înfrupta, de la primarul Emil Moț primesc o porție zdravănă, care le umple buzunarele.

Frica de repercursiuni, și mai ales de mafia existentă în primărie, îi face pe foarte mulți dintre cei nedreptățiți să nu sesizeze organele de cercetare penală. În momentul în care persoanele care ne-au contactat și ne-au povestit, arătându-ne totodată și documente și umilințele la care sunt supuse de către angajații primăriei, ne vor da undă verde, vom face publice toate aceste lucruri.

Domnule primar Emil Moț, coboară din turnul de fildeș în care te-ai cocoțat, pentru că la fundație se fac săpături intense chiar de către cei pe care îi crezi prieteni!