Azi avem dovada unui nou aranjament politic și nu numai, între președintele PNL Olt și cei care conduc din umbră această organizație. Binecunoscutul traseist politic și totodată fripturistul de funcții Andrei Iordache a primit o nouă delegație pe șase luni de zile în funcția de mare șef al DSP Olt. În condiția în care există un guvern PNL care trebuia să își numească în funcții de conducere la instituțiile deconcentrate oameni de bază, Andrei Iordache, un jucător la loteria politică, un om de bază al PSD Olt, urmează ca șase luni de zile să conducă o instituție importantă.

În urmă cu câteva luni de zile, aminteam despre zecile de miliarde pe care localitatea Cungrea, al cărei primar este nimeni altul decât președintele Organizației PNL Olt, le primea de la Guvernul PSD pentru efectuarea unor lucrări. Artizanul alocării acestor fonduri, așa cum am arătat la vremea respectivă, a fost Andrei Iordache, omul care a mers cu ,,doza de șoc” pentru obținerea acestei finanțări. Legăturile mai mult decât dubioase dintre politicieni și constructori au ieșit la iveală și recompensele încep să se arate cu menținerea în funcții a celor care au știut în permanență să joace la două capete. Chiar dacă Andrei Iordache flutura o pereche de cătușe în conferințele de presă ale PSD, cătușe pe care spunea că le face cadou fostului primar Darius Vâlcov, acestea au ajuns să îi țină chiar lui locul de brățări. Nu brățări de multe milioane de lei ce arată în momentul în care le porți că ești un mare șmecher, ci pe bune, brățări de oțel cu autoblocare, care te fac să cobori la Parchet, din duba Poliției.

Chiar dacă acum, când publicăm acest material, Liviu Voiculescu se crede ,,stăpânul inelelor” în județul Olt, nu este deocamdată și stăpânul brățărilor. Din umbră, întreaga afacere este condusă și orchestrată de oameni de afaceri cu mare trecere politică la toate partidele, pentru care un biet politician ce azi este și mâine nu mai este nu reprezintă nici măcar veriga slabă.

Liviu Voiculescu, cum zice o vorbă românească, ,,a pus botul” și acum nu poate să mai dea înapoi. Orice încercare a lui de a schimba ceva în politica județului Olt este sortită eșecului, pentru că nu totdeauna … banii au miros.

Acordarea unui vot de încredere pentru încă șase luni de zile unui pesedist în funcția de director al DSP Olt înseamnă o nouă palmă pe obrazul Organizației PNL Olt și o nouă dovadă a șantajului politic la care este supus și pe care îl aprobă Liviu Voiculescu. Asupra acestui articol vom reveni cu dezvăluiri interesante, chiar din interiorul cloacăi politice în care a intrat președintele PNL Olt.

Liviu Voiculescu trebuie să înțeleagă că el este doar un mic pion în politică și încă nu a ajuns să joace în Liga Mare. El speră să fie un factor decisiv, dar până atunci trebuie să mângâie de multe ori Pisicul sub coadă.