20170717_192218

Ultimii ani, așa-ziși post-decembriști, au însemnat pentru comuna olteană Cungrea un mare zero barat. Fiecare mandat, câștigat cu multe promisiuni făcute alegătorilor de către primari, s-a dovedit a fi sterp, de parcă promisiunile ,,plantate nu puteau intra pe rod. Asta până în anul în care un tânăr pedelist a reușit să câștige încrederea locuitorilor și să fie înscăunat în primărie.

Abia acum a început să curgă lapte și miere la robinetul banilor publici, pentru că pe pârâul din comună curgea tot apă chioară, ce inunda gospodăriile la fiecare ploaie.

Pentru început, s-a dorit aclimatizarea unor palmieri din plastic portocaliu, ce în mod nefiresc rodeau portocale, spre hazul locuitorilor și al întregii țări. Această nebunie a primarului a fost mediatizată la vremea respectivă pe toate posturile TV din țară.

După această minune, a urmat un parc în plină pădure, un teren de fotbal pentru o echipă inexistentă, indicatoare stradale cu prețuri de peste 20 de ori mai mari decât cele de pe piață și o mulțime de intrări luminoase în comună, bineînțeles la prețuri de Las Vegas.

Au fost și grămezi de facturi plătite pentru lucrări neefectuate, excursii și amante întreținute mai ceva decât cele mai de lux dame de companie. Unde mai pui cazinouri și weekend-uri la hoteluri de lux. Să nu uităm nici cele două tunuri postate în fața primăriei, pentru a speria creditorii colorați, care din câte îmi amintesc, într-un an, și-au instalat și corturile lângă primărie. Jaf pe față!

După două mandate și tot atâtea dosare penale, locul devalizatorului a fost luat de nimeni altul decât fost viceprimar.

Un suflu nou pentru comună, deoarece omul era deja pe meserie și știa bine cum merge șmenul. Opt ani bâzâise ca o muscă în jurul borcanului cu miere și nu reușise să își lingă nici cel puțin degetele. Foame mare! Atât de mare încât în patru ani tot fix – pix pentru comună! Zero! Pentru el, un dosar penal și o dorință de a mai câștiga un mandat. Nu avea plinul făcut și spera să prostească din nou alegătorii.

Din păcate pentru el și din fericire pentru locuitori, o mobilizare exemplară a tinerilor și a oamenilor care doreau binele comunei i-a făcut vânt și lui în lada de gunoi a istoriei localității.

Alegerile au fost câștigate de un om tânăr, Liviu Voiculescu, fiind validat clar prin votul majorității. Mașinăria de partid nu a mai funcționat și angrenajul pesedist s-a gripat total.

Liviu Voiculescu a apărut ca o emulație a generației tinere ce și-a luat la vot bunicii, părinții și prietenii și le-au zis că vor să vadă o schimbare în bine în comună. Să trăiască mai bine și să fie mândri de ce se face în localitatea lor de suflet.

Pentru noul primar, comuna nu a reprezentat o peșteră a lui Ali Baba, de unde fiecare ia ce vrea și cât vrea, fără a da socoteală. A plecat la drum cu cele mai bune intenții și fără să ascundă nimic. Comuna Cungrea era comuna lui natală și la fiecare revenire îi părea rău de ceea ce vedea.

Dacă la început au existat destui cârcotași încă din primele zile oficiale ale mandatului și-au dat seama că lucrurile încep să se schimbe și mentalitățile învechite trebuie lăsate deoparte.

Programul punctual din campanie a început să fie pus în practică și nivelul de trai al locuitorilor să se îmbunătățească. Votul din 5 iunie îl obligă pe Liviu Voiculescu și îl va obliga și în următorii trei ani să fie primarul tuturor, un primar de care oamenii au nevoie și în care au încredere.

Acum, la un an de mandat, putem spune că în localitate s-au făcut foarte multe lucruri bune, iar unele proiecte sunt în derulare. O parte din datoriile istorice au fost achitate, și parcă fiecare locuitor începe să simtă că are un loc al lui, bine definit în comunitate.

Primarul Liviu Voiculescu a rămas același om jovial din campanie, același om gata oricând să își ajute semenii, să le asculte necazurile și să găsească împreună o cale de rezolvare.

În sfârșit, comuna Cungrea are primar!