Cei mai mulți primari care au pierdut alegerile s-au gândit că ar fi bine ca pe ultima sută de metri să își mai umple buzunarele prin aranjamente obscure și prin licitații trucate. Făcând o cercetare pe surse, am ajuns la un astfel de specimen, fost primar al comunei Strejești din județul Olt, pe nume Constantin Vizantie. Marea problemă este că aranjamentele vechilor primari primesc girul prin bună știință sau nerecunoaștere a legilor și a administrației publice chiar de către noii primari. În urma acestui articol solicităm și punctul de vedere al noului primar din Strejești Olt, Marian Speriatu care se pare că acoperă faptele fostului în cunoștință de cauză.

Licitație cu dedicație

Există așa-zisa ,,Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Grădinari Strejești”, condusă de către fostul primar Constantin Vizantie, care în mod normal, pierzând funcția, ar fi trebuit să plece și din fruntea asociației. Aceasta din urmă a scos la licitație lucrări de proiectare și execuție privind investiția ,,Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în satele: Grădinari, Petculești, Runcu Mare și Satu Nou, aparținătoare comunei Grădinari și Strejeștii de Sus, Strejești și Colibași, aparținătoare comunei Strejești, județul Olt”, în valoare totală de 32.902.910,72 lei, fără TVA.

Acest caiet de sarcini a fost conceput cu dedicație special pentru o firmă care a depus ofertele. Caietul de sarcini a fost făcut la directa indicație a fostului primar Constantin Vizantie, care se pare că a solicitat suma de trei sute mii de euro înainte ca în urma deliberării și analizei ofertelor să se anunțe câștigătorul.

Mită la două capete?

Una dintre firmele ofertante, MASTER GAZ, așa cum ne indică sursele noastre, are în spate pe primarul municipiului Craiova – Lia Olguța Vasilescu și pe nașul acesteia – Ovidiu Flori, primarul din Ișalnița.

A doua firmă, DIVERSINST, este protejată de oameni politici cu puternice ramificații în caracatița licitațiilor trucate, cu susținere de la un anumit minister, nume pe care le vom face publice în momentul în care să sperăm că DNA va ancheta acest caz. Mai știm despre această firmă că imediat după depunerea ofertelor la licitații, plătește cash valoarea de cinci la sută din contract, practic… șpagă la primar.

A treia firmă participantă este de fapt un conglomerat de mai multe firme și nu are sens să vorbim despre ea, deoarece șansele de a câștiga licitația sunt aproape de zero.

Biserica implicată în șpăgi

Aprofundând ancheta noastră, am ajuns la nimeni altul decât Prea Sfințitul Irineu, care ține spatele unor anumite societăți de construcții și de proiectare și mai ales este bun prieten cu fostul primar Constantin Vizantie, el fiind cel care i-a dat binecuvântarea și a adus la licitație firma ce va obține efectuarea lucrărilor. Bineînțeles că și aici comisioanele sunt pe măsură, dar cel mai rușinos lucru este implicarea capilor bisericii ortodoxe în tot felul de mârlănii, de la cele politice, până la încercarea de a truca licitațiile. Lucrurile sunt mult mai complexe și nu știm dacă va reuși cineva vreodată să stârpească caracatița politico-religioasă!

Vom continua!

Ancheta noastră este în plină desfășurare și în fiecare zi aflăm noi elemente, pe care încercăm să le punem cap la cap, pentru a vă arăra la ce nivel a ajuns corupția în unele localități din Olt. În acest moment ofertele pentru lucrare sunt depuse și se află în deliberare, pentru a fi analizate. Nu credem că actualul primar PNL, Marian Speriatu, va ceda presiunilor sau mai ales cotei parte oferită din comisionul solicitat de către Constantin Vizantie și să își înceapă mandatul cu stângul! Ar fi păcat să dea cu subsemnatul pe la DNA, în timp ce alții își umplu buzunarele!

George Radu