• 1 post inginer în cadrul Compartimentului Unitatea de Implementare a  Proiectelor

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

Condiții generale:

a) Să dețină cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) Să cunoască limba română, scris și vorbit;

c) Să îndeplinească vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) Să aibă capacitate deplină de exercițiu;

e) Să dețină o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale, eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) Să îndeplinească condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) Să nu fie condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiții specifice:

a) Studii superioare tehnice de lungă durată – profil tehnic (absolvite cu diplomă de licență sau examen de diplomă, în conformitate cu legislația în vigoare) specializarea: construcții civile, instalații, mecanică, hidrotehnică, electromecanic – minim 5 ani vechime în specializarea obținută;

b) Cunoștințe de operare pe calculator (MS Office) și utilizare a programelor de proiectare asistată de calculator (Autocad);

c) Cunoștințe limba engleză nivel mediu;

d) Constituie Avantaj – Experiența în domeniul construcțiilor și construcțiilor edilitare și gospodărie comunală, precum și deținerea de autorizații de: Diriginte de Șantier – Lucrări tehnico-edilitare de alimentare cu apă-canalizare și Responsabil Tehnic cu Execuția, în domeniul construcțiilor edilitare și de gospodărie comunală.

– Competențe și experiență în implementarea Proiectelor derulate cu fonduri europene.

Concursul se va desfășura după cum urmează:

• Proba scrisă va avea loc în data de 15.06.2020, orele 10.00

• Interviul va avea loc în data de 18.06.2020, orele 10,00

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.

Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este 10.06.2020, orele 15.00, la Registratura S.C. Compania de Apă Olt S.A., strada Artileriei nr. 2. Relații se pot obține la compartimentul Resurse Umane, la nr. de telefon 0249/431.750.