Directorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Ușurelu a participat la Ședința Extraordinară a Consiliului Local Caracal și le-a vorbit consilierilor locali despre investițiile pe care Compania de Apă Olt le va realiza, în Caracal, în cadrul proiectului cu finanțare europeană ”Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.
”Cea mai mare investiție se va derula în Caracal, o investiție de aproape 50 de milioane de euro. Pe rețelele de apă și canalizare avem o valoare de 26 de milioane de euro, pe reabilitarea sistemului de tratare a apei în aglomerarea Caracal avem o investiție de aproape 8.800.000 de euro, pe extinderea facilităților de tratare a apei uzate în aglomerarea Caracal avem o investiție de 8.600.000 de euro. Sunt lucrări pe care nici noi, ca operator, nici Consiliul Județean și nici Primăria Caracal nu ar fi avut de unde să le susțină”, a explicat Cătălin Ușurelu, directorul general la Companiei de Apă Olt.
Investesc pe bani contribuabililor prin mărirea prețului metrului cub de apă?