Campania electorală s-a declanșat în municipiul Slatina cu mai mult timp în urmă și s-a transformat într-o mizerie politică din cauza candidatului PNL, care mai este prefect pentru puțin timp și este cunoscut sub numele de Delimano. Acest neica nimeni, parașutat din catacombele Bucureștiului, face de când a fost numit în funcția de prefect cea mai mizerabilă campanie electorală care s-a văzut în ultimii ani în Slatina. Până și sondajele de opinie efectuate pe bani grei de către PNL îl dau cu un procent mai jos de genunchiul broaștei și șansele lui de a ajunge primar sunt egale cu zero. Măscăriciul, așa cum îl numesc foarte mulți slătineni, încearcă să joace ultima carte, dar deja și cei care au intrat în echipa lui încep să aibă semne de întrebare și unii sunt convinși că i-ar trebui și o vizită la psihiatru.
Struțo-cămila USR – PMP – FD
Lăsându-l la o parte pe acest circar, încercăm să vă prezentăm candidații anunțați la funcția de primar care au unii șanse să treacă pragul electoral de 5%, iar unul să se bată de la egal la egal cu actualul primar Emil Moț.
Dreapta Unită, adică hibridul format din asocierea dintre USR – PMP – FD, este un fel de struțo-cămilă pentru că și-a anunțat doi candidați la Primăria Slatina, urmând să meargă doar la europarlamentare în asociere. Orgoliile și mai ales nepriceperea în politică fac ca USR să aibă propriul candidat, în persoana Elenei Iotu, care și la alegerile trecute își anunța cu surle și trâmbițe o candidatură în postură de independent. Probabil că rezultatul votului o va clasa undeva între 3-5%, pentru că îi lipsește în totalitate un proiect viabil ce să satisfacă așteptările slătinenilor. Doamna Iotu, chiar dacă se zbate ca o scrumbie de Dunăre eșuată pe un banc de nisip, nu va reuși să se impună nici ca lider de formațiune politică și nici ca un pericol major pentru contracandidați sau primarul în funcție.
O altă persoană care ar trebui să facă echipă cu candidatul USR sau viceversa, conform protocolului, este președintele Forței Democrate, Emanoel Doagă, care și-a a anunțat candidatura cu mult timp din partea acestei alianțe struțo-cămilă și niciodată nu îi va face jocurile Elenei Iotu, pentru că va candida susținut de PMP și FD la funcția de primar. Și acesta va obține un rezultat asemănător candidatului USR, cei doi neînțelegând că unirea face puterea și împreună le pot crește șansele de a intra cel puțin în consiliul local.
Gabriel Dima Buliteanu conduce detașat în preferințele slătinenilor
Practic, cei trei candidați, respectiv ai partidelor PNL, USR și FD sunt în acest moment, cu trei luni înainte de alegeri, scoși din joc fără a mai avea un potențial de creștere decât de cel mult două, trei procente.
Chiar dacă a avut unele probleme minore din cauza unor indivizi lipsiți de orice scrupule din Partidul AUR Olt, omul de afaceri Gabriel Dima Buliteanu are candidatura bătută în cuie, i-a surclasat pe cei trei contracandidați și în acest moment, conform ultimului sondaj, este persoana în care slătinenii au încredere și îl cataloghează cu șanse mari să câștige Primăria Slatina.
Lui Buliteanu nu i se pot imputa greșeli făcute în politică, nu a avut afaceri cu statul, nu a fost bugetar și este realizat din punct de vedere financiar încât poate fi invidiat de miliardarii de carton ai județului Olt. De două ori a fost în cărți pentru a candida la funcția de primar și tot de atâtea ori a fost trădat chiar de către cei apropiați, așa-ziși politicieni în care el a avut deplină încredere. Sursele noastre ne-au confirmat că din nou în Slatina se mai efectuează un sondaj de opinie și că după realizarea acestuia în proporție de 70%, deja Gabriel Dima Buliteanu are aproximativ 30 de procente în preferințele slătinenilor.
De unde vor veni voturile pentru Buliteanu?
- Primul bazin electoral este alcătuit din persoanele atrase de mesajele lui George Simion, de politică pentru familie, pentru tradiție și pentru naționalism. Cea mai mare parte din electorat, fie este deja membru AUR, fie intră în categoria simpatizanților AUR.
- Electoratul scârbit de toți cei care au condus administrativ orașul, fie politicieni PNL, PSD sau fugiți din alte partide, electorat dezamăgit de guvernare, de taxe, de impozite și de ce nu de modul de comportament al politicienilor locali. Acest electorat care nu avea de gând să meargă la vot a întrezărit o speranță în Gabriel Dima Buliteanu și va vota cu acesta în masă.
- Un alt segment al electoratului care se va îndrepta către AUR este alcătuit din tinerii care au împlinit 18 ani în intervalul de la ultimele alegeri locale până în 9 iunie anul acesta. Este un grup foarte important care se vrea independent, vrea să aibă o opțiune personală, nu cea impusă de părinți și cunoștințe și mai mult decât toate, este un electorat căruia candidații PSD, PNL sau ai altor partide nu au ce mesaje să îi adreseze și nici ce să îi ofere.
- Chiar dacă este greu de crezut, Buliteanu va obține voturi inclusiv din partea membrilor și simpatizanților PSD care nu îl agreează din diverse motive pe candidatul impus la conducerea partidului. Este o nișă electorală care probabil va vota cap coadă listele PSD la europarlamentare, pe cele de consilieri municipali și județeni, dar votul de încredere pentru funcția de primar îl va acorda candidatului AUR.
- Mai este un electorat captiv în convingeri liberale, simpatizant sau membru al PNL, dar care nu îl percep pe candidatul local, în speță pe celebrul prefect Delimano ca fiind liberal autentic, ci mai degrabă ca pe un oportunist, încrezut, lacom de bani și mai ales mincinos. Unii poate îl văd și ca un individ căruia nu-i pasă de orașul Slatina, ci doar de propriul interes, o persoană care nu a reușit să realizeze nimic până la această vârstă și care dorește să sugă comisioane din bugetul local. Acești oameni, la fel ca pesediștii, vor vota cu listele liberale, dar la funcția de primar vor pune ștampila în chenarul AUR, ținând cont de faptul că Gabriel Dima Buliteanu le-a fost și coleg de partid și ori de câte ori au avut probleme de rezolvat acesta i-a ajutat.
- Foarte multe voturi vor fi obținute de la electoratul care are de spus câte ceva negativ despre activitatea candidaților PSD, PNL și al altor partide, electorat invidios pe averile făcute de aceștia peste noapte, pe cariera politică, pe comportament și infatuare.
- Ultima categorie de votanți pentru AUR sunt persoanele plecate la muncă în străinătate și aflate în ziua votului în oraș. Acestea în număr foarte mare vor vota în totalitate listele AUR, sperând că pot contribui la o schimbare atât în țară, cât și în orașul în care locuiesc ei și familiile lor. Corina Mitran
O analiza corecta, din multe puncte de vedere dar nu certa si sigura!
Mai e mult pana departe iar in politica se pot schimba multe..peste noapte! Chiar si,,centralul,, domn Garcea (Excelenta Sa Mugur Mihaiescu) care face mai multa figuratie decat rol!
Revenind, daca , repet, daca, actualul primar PSD al mun. Slatina, dl.Mot, va (mai) candida pentru inca un mandat de primar (unii candideaza la al cinci-lea mandat de deputat!) va castiga sigur!
PSD, de foarte multi ani de zile, este , detasat, ,,seful,, judetului Olt!
Cu bani, bazin electoral si…tradari, castigul pare a fi garantat, cel putin la primaria Slatina!
Daca dl Mot nu va mai candida (facand naveta, ca parlamentar, la Bucuresti), atunci lucrurile se schimba total!
Orice alt candidat al PSD va fi invins ! De cine? Vom vedea..
Sunt convins ca, in viitorul apropiat (dupa europarlamentare), vor fi discutii politice legate de posibile aliante politice la nivel local in toate judetele tarii, implicit in judetul Olt.
Si atunci se va vedea loialitatea ,,sefilor,, de la centru (Bucuresti) fata de cei care ,,lupta si muncesc,, in teritoriu pentru partidul pe care il reprezinta, pentru numirea la candidaturi!
In mod cert si sigur, vor fi surprize mari…mari!
Un exemplu concludent este ,,cazul Brebeni,, in care ,,eroul,, pricipal a simtit ca pierde teren, desi avea toate asigurarile verbale de la ,,centru,, si a trecut in barca PSD!
De asemenea, negocierea AUR-PRO ROMANIA este un alt episod neclar!!! Foarte neclar!!
,,Primiti-i pe toti, indiferent ce excroci sunt,,! Zice bossul Simon!
Dar noi, cetatenii votanti, ce zicem…la vot?
Cu asemenea atitudini dar si cu nehotararea conducerii AUR de a stabili, statutar, conducerea AUR la nivelul judetului Olt, dand posibilitatea a cat mai multi sa fie,,coordonatori,, de etapa, se creeaza interpretari nefavorabile partidului!
Cred ca o analiza ,,pe candidat,, a celor din opozitia impotriva PSD Olt, cu multa intelepciune dar si cu grija fata de electorat, cu mult discernamant din partea liderilor locali de partide politice, pentru desemnarea unui singur candidat, sprijinit de restul, ar fi cea mai buna optiune de a invinge la primarie….
,, Pentru a fi învingător, lucrează numai cu învingători,,.!!!
aforism de Warren Buffet
,,Om muri si om vedea,, vorba distinsului domn Sirghie!
Este trist sa vedem ca in loc sa se concentreze pe proiecte si solutii pentru dezvoltarea orasului, candidatii se preocupa mai mult de lupte de orgolii si jocuri de putere. Este ingrijorator sa vedem ca unii dintre acesti candidati nu au o viziune clara si un plan concret pentru Slatina, ci se pozitioneaza mai mult ca niste figuri politice fara substanta. Speram ca slatinenii sa aleaga un primar responsabil si pregatit sa faca schimbari reale in orasul nostru, pentru ca doar asa vom putea spera la un viitor mai bun pentru toti.