La doar două zile după vizita președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu în județul Olt, mai precis în municipiul Slatina, Organizația ALDE se destramă! Nu facem o analiză, ci punctăm doar ultimele evenimente:

  • Doar trei sute de persoane prezente la întâlnirea cu Tăriceanu. Din Slatina, maimuțoiul ce se vrea primar, Marius Bălașa, a adus treizeci de persoane. Aceasta este valoarea lui de piață, a umilei slugi aflată în slujba PSD. A motivat că nu a putut să aducă mai mulți membri, deoarece a fost sabotat de fostul secretar general, Alexandru Măceșeanu.
  • Blonda Elena Iotu, președinta Femeilor ALDE pe județ, s-a spovedit lui Tăriceanu și a fost miruită, primind, totodată, dezlegare la … scandal. Elena Iotu ne-a declarat: ,,S-a terminat cu bisericuțele din Organizația ALDE și mai ales cu subordonarea în fața PSD Olt. Azi am lansat o chemare către toți membrii ALDE, cât și pentru cei care doresc să vină în acest partid. Un rezultat de maximum trei procente sub media pe țară înseamnă schimbarea în totalitate a conducerii ALDE Olt. Sunt pregătită să candidez la funcția de președinte a Organizației Municipale Slatina, deoarece nu este posibil ca actualul președinte să aibă prelungit de trei ori mandatul ca interimar. Pe această cale îmi anunț ferm intenția de a candida la Primăria Municipiului Slatina, dacă voi obține un procent bun în sondajul pe care președintele partidului, Mihai Niță, a spus că îl va face. Azi m-am hotărât să strâng în jurul meu oameni cu potențial politic, oameni care să nu facă o politică de culise și mai ales jocuri murdare, programate de PSD Olt.
  • În ședința Organizației Municipale ALDE Slatina, desfășurată cu o zi în urmă, președintele partidului, deputatul Mihai Niță a cerut excluderea din partid a fostului secretar general, Alexandru Măceșeanu. ,,Motivul pe care se marjează excluderea mea din partid este că actualul președinte interimar al Organizației Slatina, Marius Bălașa, și-a dovedit marea valoare aducând la întâlnirea cu președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, treizeci de membri. Mă întreb unde sunt cele nouă mii trei sute de persoane cu care se laudă în permanență. Am încercat să vorbesc azi la telefon cu președintele Mihai Niță, dar acesta mi-a spus că este foarte ocupat. Eu sunt doar un simplu membru de partid, mi-am dat demisia de aproximativ patru luni de zile din funcțiile politice și nu m-am implicat cu nimic în organizarea vizitei lui Călin Popescu Tăriceanu la Slatina. Nimeni nu mi-a cerut ajutorul și acum trebuie găsite motive și un țat ispășitor. Asta este valoarea președintelui interimar Marius Bălașa și vă asigur că lucrurile în Organizația ALDE Olt nu vor rămâne așa cum vrea domnul președinte Mihai Niță și cei câțiva oameni de care s-a înconjurat. Am o susținere foarte mare și voi lupta cu toți cei care nu vor binele acestui partid.”, a declarat exclusiv pentru publicația ȚINTA Alexandru Măceșeanu.
  • Mâine seară, la sediul ALDE Olt, se va desfășura ședința Biroului Județean, prezența membrilor fiind obligatorie. Suntem curioși ce reacție și ce măsuri vor lua împotriva răzvrătiților Mihai Niță și compania formată din clanul Cârloganilor, maimuțoiul Marius Bălașa și restul hârciogilor politici numiți în funcții bine plătite. Această răzmeriță din ALDE Olt este începutul sfârșitului pentru președintele Mihai Niță și primul pas pentru alegerea unei noi conduceri. Oricum, nu trebuie să-l plângeți pe Niță și cei care îl înconjoară, deoarece deja și-au negociat viitorul cu PSD Olt.