De fiecare dată, din punct de vedere al analizei unui jurnalist, acțiunile întreprinse de politicieni de 8 Martie mi-au lăsat un gust amar și mai totdeauna aceste acțiuni au dovedit că sunt făcute de handicapați. În goana duăpă imagine, au cumpărat cu 1 leu bucata sute și mii de garoafe, pe care le împart de obicei pe stradă, femeilor. Gestul în sine este unul frumos, dar când îi vezi purtând pe braț sau la gât eșarfe și fulare în culoarea partidului te cuprinde scârba. Mai mult, imediat după acțiune umplu siteurile de socializare cu fotografii în care pozează precum niște armăsari în călduri ce caută iepele pentru a le scoate la vot. Unele individe implicate în politică sunt și mai dobitoace. Niciodată în regulile bunelor maniere o femeie, fie ea și ditamai președinte pe la vreun partid de mahala sau la vreo organizație de femei, nu trebuie să posteze în nume propriu și sub semnătura ei mesaje la adresa altor femei de 8 Martie. Dar ce să le faci dacă mintea le este mai scurtă decât fusta sau mai strâmtă decât pantalonii ce le scot în evidență picioarele strâmbe. Am văzut postate pe o rețea de socializare fotografii în care o așa zisă divă a unui partid cu un procent ce nu depășește picioarul unei broaște râioase împărțea garoafe la o fabrică de confecții unor femei. Mare greșeală! Acum cred că are chiar înclinații spre lesbianism, din moment ce și-a postat poze în care pupa femeile pe gură! Să știți, stimate doamne și domnișoare că pe acești politicieni îi doare în fund de dumneavoastră. Sunteți bune doar ca masă de vot. Și vreau să mai menționez un aspect referitor la chefurile pe care le organizează diferite partide cu ocazia zilei de 8 Martie. Aceste chefuri se desfășoară de obicei cu circuit închis și sunt invitate doar membrele de partid și apropiatele acestora. Multe dintre ele vor să pozeze în soții iubitoare și familiste și își târăsc la chef și soții care habar nu au cu ce se mănâncă politica și par picați din lună. Asta la petrecere. Că în rest au fetele grijă să le pună coarne și să îi facă să viseze la cai verzi pe pereți. Așa ca o întrebare: știu soții și prietenii acestor politiciene ce fac ele când motivează acasă că au acțiuni politice? Știu ei prin ce baruri își fac veacul și ce se întâmplă prin camerele de hotel atunci când sunt plecate la congrese și ședințe de lucru? Una peste alta asta este poltica de maidan din România! Să aveți un 8 Martie fericit!